Opinii

Primăria Năvodari oferă produse agroalimentare pentru nevoiaşi

Condiţiile dificile de trai pentru mulţi dintre cetăţeni îi determină pe şefii administraţiilor locale să caute soluţii pentru a le oferi ajutoare în această perioadă, mai ales în prag de iarnă, când se anunţă noi scumpiri şi când se anunţă o nouă criză. Faptul că economia nu dă semne vizibile să-şi revină şi în condiţiile în care autorităţile centrale au ales să taie subvenţiile, pensiile sau alte ajutoare de care mai multe categorii sociale beneficiau şi par să nu caute soluţii ca să-i ajute pe cei nevoiaşi, salvarea acestora stă tot în autoritatea locală.

La Năvodari, la iniţiativa primarului Nicolae Matei, un alt proiect social va fi demarat în zilele următoare. Matei vine în sprijinul persoanelor cu probleme financiare şi le oferă înainte de sezonul rece un ajutor care constă în cartofi în valoare de 20 lei/persoană. Acţiunea se va desfăşura în conformitate cu prevederile HCL 269/11.11.2009 care se referă la asigurarea unui ajutor persoanelor nevoiaşe. Astfel, din iniţiativa primarului vor beneficia un număr de 5.360 de persoane cu probleme financiare care au domiciliul în oraşul Năvodari – pensionari, persoane cu handicap, beneficiari ai ajutorului social. “Ştiu că nu este foarte mult, dar pentru persoanele care au probleme financiare, cum sunt pensionarii, de exemplu sau năvodărenii rămaşi fără un loc de muncă, ajutorul primăriei înseamnă foarte mult. Asta intenţionez: să-i ajut pe cei care au nevoie, aşa cum am făcut şi până acum şi îi asigur că vor mai exista şi alte campanii de acest fel. Voi fi mereu alături de oameni”, ţine să precizeze primarul Nicolae Matei. Cei interesaţi trebuie să ştie că acţiunea va fi demarată cu ocazia “Zilelor Recoltei”, când Primăria Năvodari oferă tuturor pensionarilor, persoanelor cu handicap, persoanelor care beneficiară de ajutor social sau sunt înscrise în programul cantinei social, produse agrocalimentare în valoare de 20 lei. Mai exact, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, este vorba despre 35 kg/de cartofi/persoană. Distribuirea se va face în perioada 05 – 14 octombrie, după următorul program: luni – miercuri – 09:00 – 15:00, joi – 09:00 – 17:00, vineri – 09:00 – 13:00. Toţi cei care se încadrează în prevederile legale sunt aşteptaţi să-şi ridice produsele de la Cantina Liceului “Lazăr Edeleanu”, din localitate.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top