Actualitate

Primăria comunei Cerna a finalizat atribuirea contractului de asfaltare a unor străzi

După mai multe luni în care CNSC a analizat contestația depusă de un antreprenor, atribuirea contractului de proiectare și execuție „Asfaltare străzi în satele Mircea Vodă, General Praporgescu, Traian, Cerna, județul Tulcea” s-a finalizat. Este vorba despre un proiect în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, finanțat prin intermediul Programului „Anghel Saligny”.

Proiectul se implementează pe teritoriul administrativ al comunei Cerna, în satele Mircea Vodă, General Praporgescu și Traian, județul Tulcea. „Scopul realizării obiectivului în cazul de față este de a elimina vulnerabilitățile construcției existente (străzi de folosință locală), cauzată de factori de risc naturali. Prin realizarea lucrărilor se asigură condiții minimale de infrastructură rutieră și totodată o dezvoltare zonală echilibrată din punct de vedere al rețelei de transport rutier”, se arată în documentația tehnică.

Proiectul își propune aducerea structurii rutiere a sectoarelor de străzi vizate la parametrii tehnici corespunzători clasei tehnice, corectarea elementelor geometrice, astfel încât să se încadreze în prevederile legale, refacerea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale.

„Lucrările de îmbrăcăminte ale străzilor nu induc efecte negative asupra solului, drenajului apelor de suprafață, vegetației, nivelului de zgomot, microclimatului sau populației. Lungimea totală a străzilor ce se vor asfalta este de 10,500.00 metri, iar suprafața carosabilă este de 53,763.50 mp”, spune reprezentanții primăriei.

Conform valorilor estimate ale proiectului, banii se vor distribui astfel:

  • Valoarea estimată fără TVA (numai în cifre): 19.198.286,17 lei
  • Valoarea estimată la execuția lucrării: 18.296.757,00 lei fără TVA
  • Valoarea estimată pentru organizarea de șantier: 329.341,63 lei fără TVA
  • Valoarea estimată pentru serviciile de proiectare (inclusiv verificarea tehnica a proiectului): 497.902,71 lei fără TVA
  • Valoarea estimată pentru serviciile de asistență tehnică (în perioada de execuție și pentru participarea la faze de control): 74.284,83 lei fără TVA
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top