Opinii

Prima ediţie a “Festivalului de teatru pentru copii şi tineret”, la Cernavodă

Primaria oraşului Cernavodă, reprezentată prin primar Mariana Mircea, organizează în perioada 31 mai – 3 iunie, prima ediţie a unui festival de teatru pentru copii şi tineret. Evenimentul urmăreşte crearea unei atmosfere de sărbătoare cu ocazia Zilei Internaţionale a copiilor şi reuneşte mai multe teatre din ţară care vor încânta cu  spectacolele lor, copii şi tinerii din Cernavodă, dar nu numai. La festival sunt invitaţi şi copii şi tineri din comunele vecine oraşului Cernavodă.

Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA

Festivalul a debutat duminică, 31 mai, la ora 10:30, când pe scenă au urcat tinerii actori ai teatrului din Cernavodă care au interpretat piesa de teatru “Vulpea cea faimoasă”. Tot duminică au mai avut loc încă două spectacole, la ora 16:00. Teatrul muzical al Casei de cultură Durleşti din Republica Moldova a jucat spectacolul “Creanga umblă creanga” şi la ora 18:00, Casa de cultură din Techirghiol a urcat pe scenă cu piesa de teatru “Fata moşului şi fata babei”.
Luni, 1 iunie au avut loc patru spectacole. Pentru copiii care nu au putut participa duminică la spectacolele “Fata moşului şi fata babei” şi “Creanga umblă creanga”, actorii au urcat din nou pe scenă. După-amiaza a fost dedicată tinerilor. La ora 13:00, în sala Grupului Şcolar Industrial actorii teatrului “Fani Tardini” din Galaţi au interpretat o piesă de teatru educativă, “Magic afternoon”, iar la 18:00 acelaşi teatru a evoluat pe scena Casei de cultură cu piesa “Magnum Moftologicul”, după I.L. Caragiale.
Şi zilele de 2 şi 3 iunie au fost pline de spectacole pentru copii şi tineri. Au participat trupe de teatru din Sibiu, Galaţi, Brăila, Constanţa. Pentru prima oară, la Cernavodă, se va juca un spectacol de balet, interlocutori fiind balerinii Teatrului de Operă şi Balet din Constanţa. Marţi şi miercuri s-au jucat piesele “Răţuşca cea urâtă”, “Scufiţa Roşie”, “Max şi Morritz”, “Făt-Frumos cel Mofturos”, “Un zmeu întors pe dos”.
Festivalul de teatru pentru copii şi tineret este un eveniment deosebit de important, dat fiind faptul că îi familiarizează pe copiii şi tinerii de toate vârstele cu literatura şi arta de cea mai bună calitate, folosind teatrul ca pe un mijloc de educaţie eficient şi rapid. Sperăm ca aerul cultural să pătrundă în Cernavodă şi să rămână aici, copiii şi tinerii să devină în timp spectatori de teatru avizaţi şi poate, cine ştie, viitori mari actori sau regizori. Câştigul este enorm pentru comunitate şi de aceea sperăm şi ne dorim ca atât copiii şi tinerii, cât şi cadrele didactice şi părinţii să participe în număr cât mai mare la aceste spectacole”, a declarat Mariana Mircea, primarul oraşului.
Alimentare cu energie electrică de joasă tensiune
Pe de altă parte, aceasta din urmă s-a întâlnit, în cadrul şedinţei ordinare din această lună, cu toţi consilierii oraşului. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte de hotărâri  de interes pentru comunitate, proiecte iniţiate de edil.
Unul dintre acestea este proiectul privind aprobarea participării oraşului Cernavodă la Programul Electrificare 2009 prin proiectul Alimentare cu energie electrică de joasă tensiune cartier nou de locuinţe I. D.  Chirescu. Valoarea estimativă a proiectului este de 597.782 lei din care 10 % reprezintă cofinanţarea bugetului local Cernavodă. Conform studiului de fezabilitate care s-a supus aprobării în aceeaşi şedinţă, reţeaua va avea lungimea de 3100 m şi de acest proiect vor beneficia 66 de consumatori casnici.
Alte proiecte de hotărâri ce au fost discutate în cadrul şedinţei se referă la înfiinţarea de spaţii cu destinaţia de acţiuni educative şi de recreere pentru tineri şi persoane vârstnice ce vor fi administrate de către Primărie şi spaţii cu destinaţia cabinete medicale, ce vor fi închiriate prin licitaţie publică. Acestea se află în două zone diferite ale oraşului: Piaţa Columbia, respectiv Piaţa Trust.
Amenajarea unui loc de joacă pentru copii şi a unui spaţiu verde este un alt proiect de hotărâre. Prin acesta se propune trecerea din domeniul privat în domeniul public a unui teren din strada ID Chirescu şi amenajarea acestuia ca loc de petrecere a timpului liber pentru copiii şi adulţii care locuiesc în zonă.
Alte proiecte aflate pe ordinea de zi au mai fost aprobarea PUD privind construirea bisericii ortodoxe cu hramul Adormirea Maicii Domnului în cartierul Columbia, aprobarea contului anual de execuţie a bugetului local pe anul 2008, aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top