În ședința ordinară a Consiliului Local Cernavodă din 30.01.2020, consilierii locali au aprobat toate cele peste 50 de proiecte de pe ordinea de zi. Mai exact, este vorba despre proiecte de hotărâri având ca obiect prelungiri de contracte de închiriere, atribuiri, atestări ale unor terenuri în domeniul public al orașului, vânzări de terenuri, etc.
De asemenea, s-a aprobat proiectul de hotărâre prin care prețul energiei termice plătit de către populație în anul 2020 în orașul Cernavodă rămâne același din anul 2019. Diferența dintre prețul local și prețul plătit de cernavodeni este achitată pentru consumatorii casnici de către Primăria orașului Cernavodă.
În cadrul aceleiași ședințe s-a aprobat predarea a două amplasamente de pe raza UAT Cernavodă către Compania Națională de Investiții ( C.N.I ) în vederea finanțării obiectivelor de investiții : Proiecte Pilot – Construire Sală de sport școlară strada Cazărmii nr. 6, Cernavodă și Reabilitare, modernizare și dotare Casă de Cultură,strada 24 Ianuarie, nr. 2, Cernavodă.
