Politic

Preşedintele Klaus Iohannis acuză PSD că a creat intenţionat o criză sanitară pentru a putea să critice Guvernul PNL

Klaus Iohannis i-a atacat dur pe liderii Partidul Social Democrat, pe care îi consideră vinovați pentru creșterea numărului de îmbolnăviri din ultimele două săptămâni. Președintele consideră cu propagarea pandemiei a avut drept cauză principală faptul că social democrații au blocat în Parlament și au atacat la Curtea Constituțională „puțina legislație” în domeniu.

Iohannis a comparat situația actuală cu cea din timpul stării de urgență, când situația din Româna a fost a mult mai bună decât în vestul Europei.

Autoritățile își făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autoritățile s-au mobilizat. Dar această situație, sigur, nu a convenit PSD-ului.

Și atunci PSD a căutat soluții pentru PSD, nu pentru români. PSD a acționat acolo unde are încă putere, în Parlament. Au făcut harcea-parcea puțina legislație pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie.

Cu un cinism inimaginabil, au tras de timp după ce au distrus parte din legislație, au tras de timp ca să nu apară noua legislație. Stimați pesediști, nu caut vinovați! Îi cunosc şi îi arăt cu degetul şi o să îi arăt şi astăzi cu degetul: pe voi!

În data de 25 iunie Curtea Constituțională stabilește că anumite articole sunt neconstituţionale. În aceeași zi am avut 460 de cazuri noi, 10 decese. În 2 iulie Curtea Constituțională motivează această decizie. Tot în aceeași zi, în 2 iulie, am avut 450 de cazuri, 20 de decese. După care Guvernul se mişcă foarte rapid şi în patru zile, în 6 iulie, depune inițiativa noii legi, care stabilește măsuri sanitare, în esență izolarea şi carantinarea, depune această inițiativă în Parlament. În ziua respectivă, în 6 iulie, am avut 250 de noi pacienți, 18 decese. Deci, încă suntem într-o zonă de control. După care, ce vedem? PSD începe să tragă de timp şi această lege, care putea să fie trecută urgent prin Parlament, se dezbate timp de două săptămâni, două săptămâni în care pacienţii bolnavi pleacă acasă, în care nu este nimeni amendat, nu mai este nimeni carantinat.

Legea ajunge la mine abia în 18 iulie, o promulg imediat şi o public. 889 de cazuri în 18 iulie!

Pentru PSD nu contează că mii de români s-au îmbolnăvit, că sute de români au murit, pentru PSD a fost important să creeze o criză ca să aibă pentru ce critica Guvernul.

Dragi români, toate studiile sociologice pe care le-am văzut arată că 90% dintre voi respectă normele, se conformează, poartă mască, păstrează distanță. Vă mulțumesc! Marea majoritate dintre voi ați înțeles că avem nevoie de disciplină. Cei care nu au înțeles vor fi amendați.”, a spus Klaus Iohannis

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top