Președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, a participat în perioada 7-9 octombrie la lucrările celei de-a 136-a sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor, ce a avut loc la Bruxelles. Sesiunea a început cu deschiderea oficială a celei de-a 17-a ediții a ”Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor”.
„Dezbaterea privind tranziția energetică și dezvoltarea durabilă a comunităților locale au fost temele pe care le-am considerat cele mai importante și totodată strategice pentru județul nostru. O dezvoltare durabilă a comunității din care facem parte atrage după sine o serie de beneficii pe termen lung pentru toate categoriile de locuitori, de la seniorii județului și până la cei mai mici constănțeni. Militez pentru dezvoltarea de noi parteneriate, dar și pentru identificarea de noi oportunități de cooperare regională și locală”, a transmis președintele Țuțuianu.
