Actualitate

Președintele C.J. Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat contractul de proiectare și restaurare a cetății Carsium

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat astăzi, 5 noiembrie 2019, contractul de proiectare, execuție de lucrări și asistență tehnică pentru proiectul „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – turistică a Cetății Carsium”.

Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 10,6 milioane lei (fără TVA), din care componența de proiectare, execuția de lucrări și asistența tehnică din partea proiectantului se ridica la 7,5 milioane lei (fara TVA). Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5.1 “Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Operațiunea “Impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale”.

“Semnarea acestui contract reprezintă o altă promisiune pe care am făcut-o și o onorez. Practic, prin acest proiect vom reuși să valorificăm Cetatea Carsium la adevărata sa valoare. Acest obiectiv are o însemnătate deosebită atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere turistic, mai ales pentru faptul că Cetatea se află pe lista de includere în patrimoniul UNESCO. Vom da ordinul de începere a lucrărilor, petru ca execuția să poată demara și îmi doresc ca termenele să nu fie depășite. Am încredere că totul va decurge conform graficului și că Cetatea Carsium va fi redată circuitului turistic, cât mai curând posibil” – declară președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă restaurarea, conservarea, protejarea și punerea în valoare la adevărata dimensiune a Cetății Carsium (Hârșova). Mai exact, lucrările de investiției vor fi împărţite în obiective, după cum urmează: obiectivul  Turnul Comandantului, obiectivul Zid Sector Port, obiectivul  Corp Multifuncţional “Conex”, obiectivul  Zid Sector Incinte Vest, Obiectivul  Amenajare de Sit “Conex”, Obiectivul   Împrejmuire “Conex”, Obiectivul  Reţele de utilităţi în incintă.

Durata de execuție a contractului de servicii este de 36 luni, din care proiectare 6 luni și execuție de lucrări 30 luni. Contractul a fost atribuit prin licitație publică asocierii „S.C. Actaeon Invest S.A – Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL – S.C. Princer S.A”, lider de asociere fiind S.C. Actaeon Invest S.A.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top