Primăria oraşului Cernavodă organizează în perioada 10-12 iulie, Rock River Festival, ediţia I. Evenimentul se va desfăşura în zona Portului vechi, o zonă de peninsulă formată din malul drept al fluviului Dunărea şi malul drept al Canalului navigabil Dunăre-Marea Neagră, nepopulată, cu aspect de sălbăticie prin simplul motiv că zona nu a fost afectată de o prezenţă numeroasă a oamenilor.
Rock River Festival nu este un concurs, evenimentul este un loc de întâlnire pentru iubitorii muzicii underground, iar pentru trupe, un mijloc de promovare. Spectacolele vor începe în jurul orei 19:00 şi se vor termina după miezul nopţii. În fiecare seară vor urca pe scenă câte şase trupe care vor alterna genurile de muzică de la cele mai “calde”, spre cele mai agresive din muzica rock, respectiv hardcore, symphonic, death metal şi black metal. Sunt aşteptate să evolueze trupe de gen din Suceava, Galaţi, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cluj. Câteva dintre acestea sunt: Toy Machines, A.L.E., 9,7 Richter, Highlight Kenosis, Magica, TrueMind, Bucium, Inopia, Truda, Apocalips, Hat Hor, Era Decay.
Premiera festivalului Rock River, la Cernavodă
By
Posted on