Opinii

Prefectul judeţului Tulcea, invitat de onoare la Ziua comunei Peceneaga

Pe 8 noiembrie, atunci când românii celebrează Sfinţii Mihail şi Gavriil, în localitatea Peceneaga, petrecerea a fost în toi. Pe lângă sărbătoarea creştin-ortodoxă, localnicii s-au bucurat de o tradiţie ce are o continuitate de peste jumătate de veac: Ziua comunei. Faptul că sărbătoarea nu a fost întreruptă de-atâta timp, a reprezentat principalul motiv pentru primarul Mariţa Gurgu de a face tot posibilul pentru organizarea petrecerii pentru localnici. Festivitatea a început dis de dimineaţă, cu slujba de la biserică, aşa cum se cuvine şi a continuat în Căminul Cultural. Era imposibil să nu îţi dai seama că în sat oamenii petrec, datorită atmosferei de sărbătoare care te întâmpina încă de la intrarea în comună: chioşcuri cu vată de zahăr, colaci secuieşti, mititei sfârâind pe grătarele încinse, bere şi vin, dulciuri şi tot felul de jucărioare şi suveniruri care îţi aminteau de Peceneaga. La petrecere a participat şi prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu. „De când sunt în Peceneaga, de vreo 30 de ani, am sărbătorit în fiecare zi de Sfântul Mihail şi Gavriil, Ziua Comunei. Ar fi fost inadmisibil să nu organizăm şi anul acesta, chiar dacă bugetul primăriei este foarte sărac. De aceea, ne-am străduit să facem în aşa fel încât să îi bucurăm pe localnici cu organizarea acestei sărbători, devenită o adevărată tradiţie, dar, în acelaşi timp, să cheltuim cât mai puţin. Am avut invitaţi cântăreţi de muzică populară, care au asigurat atmosfera de sărbătoare şi am pregătit şi o masă festivă pentru invitaţii speciali care au avut plăcerea să petreacă alături de noi. Cheltuielile au fost asigurate din bugetul primăriei, prin acordul Consiliului Local. Pe această cale aş dori să le transmit localnicilor mei multă sănătate, numai bucurii şi le promit că le voi fi alături şi de-acum încolo, aşa cum, cel puţin am încercat, să le fiu până acum”, a declarat primarul comunei Peceneaga, Mariţa Gurgu.

Un articol realizat de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top