Elementul-cheie, secretul din spatele celor victorioşi în alegerile legislative de anul acesta, va fi capitalul de popularitate.
Un editorial de Răzvan PETRE
Dar poate acest capital valoros să se dovedească inutil în faţa urnelor? Sau este popularitatea suficientă pentru a atrage voturile electoratului? Principala teamă referitoare la uninominal a fost legată de posibilitatea accederii în Parlament a unor fotbalişti, manelişti, cântăreţi de muzică dance, actori etc., care nu aveau alt atu decât popularitatea şi care nu aveau nimic în comun cu politica. Primele semnale arată că numărul acestor ne-politicieni de pe listele de candidaţi va fi mai mic decât se aşteptau pesimiştii. Şi mai îmbucurător, statisticile arată că prea puţini dintre aceşti candidaţi populari au succes în alegeri, electoratul preferând să-i lase pe politicieni să facă politică.
Rând pe rând, mai toţi indivizii talentaţi în diferite domenii de activitate, care au fost „pescuiţi” de partide pentru a fi postaţi pe listele de candidaţi, au eşuat lamentabil. Un prim caz în politica post-revoluţionară a fost cel al lui Ilie Năstase, împins să candideze pentru funcţia de primar al Bucureştiului. Pus în fruntea listei unui partid care nici în ziua de azi nu este în stare să propună un candidat decent pentru Primăria Generală, Năstase a ieşit al doilea, deşi a concurat (practic) singur. În locul său a fost ales Victor Ciorbea, un individ infinit mai puţin popular şi un virtual necunoscut (la momentul respectiv). Electoratul, dincolo de simpatii şi antipatii politice, a ales politicianul, în locul tenismenului unanim respectat. Tot în zona Bucureştilor, şi tot din partea PSD, a candidat generalul Puiu Iordonăscu, fost mare fotbalist şi antrenorul „Generaţiei de Aur” a fotbalului românesc. Pus pe listă pentru Consiliul General şi pentru Parlament, generalul aplaudat pe stadioane nu a reuşit să convingă masele de abilităţile sale politice. Apoi, la ultimele alegeri locale, floarea maneliştilor a candidat pentru posturile din primării, cu rezultate nu tocmai pozitive. Împinşi pe liste mai ales datorită ideii că ar putea capitaliza simpatiile electoratului minoritar, ei au ajuns la concluzia că până şi ţiganii mizează pe abilităţile de conducător ale bulibaşelor, îndoindu-se de capacităţile lăutarilor.
Puţinele figuri publice apolitice, care au reuşit să prindă posturi politice, nu fac decât să confirme regula. Generalul Puiu, „aterizat” pe funcţia de consilier, s-a făcut remarcat prin absenteism, dându-şi demisia după câteva luni, pentru a pleca în Arabia. La PRM, după ce au ajuns în Parlament, Irina Loghin şi Ion Dolănescu s-au făcut de panaramă, recomandarea venită pe linie de partid fiind ca ei să încerce să tacă mai mult, de vreme ce nu se pricep să vorbească. Un destin oarecum diferit au avut pleiada de artişti şi intelectuali din linia întâi a PNŢ. Figuri proaspete, cu o statură morală ce depăşea cu mult media partidului, ei nu au putut face nimic, însă, pentru a preveni ca PNŢ-ul să aibă o soartă similară cu a Titanicului.
De fapt, marea problemă a testului uninominal de peste câteva luni nu este aceea că în Parlament vor intra ne-politicienii populari, ci aceea că nu vor mai intra politicienii impopulari. La Constanţa, poate fi cazul lui Puiu Haşotti. Într-un oraş în care Radu Mazăre iese în evidenţă prin stilul noncomformist, alert şi prin pachetele acordate bătrâneilor, Haşotti pare genul de politician care nu îţi poate rezolva nici măcar cumpărarea unui pachet de chibrituri la jumătate de preţ. Distant şi elitist, el este văzut mai des de constănţeni în pozele din ziare sau la tv, decât în realitate. În condiţiile astea, pare greu de crezut că el poate obţine un scor mai mare decât cel al partidului său, ceea ce, într-un judeţ cu doar vreo doi primari PNL, înseamnă cu nu prea are şanse nici să intre între primii trei candidaţi din colegiul în care va candida. În situaţia lui sunt mulţi alţi candidaţi, unii buni ca politicieni, alţii varză, dar toţi impopulari. Preocupaţi să se plângă că uninominalul va aduce în Parlament o şleahtă de manelişti şi sportivi, zeci de personaje din conducerea partidelor descoperă acum că la Bucureşti nu sunt suficiente locuri de parlamentar, iar în teritoriu nu îi ştie şi nu îi va vota nici dracul, în lipsa listelor de partid care să îi propulseze.
