Criza avionului de pasageri trântit la Donețk a reliefat diferența de atitudine a Europei și a Americii în privința problemei rusești. Dacă până acum nuanțele erau dificil de sesizat, prăbușirea zborului MH17 a divizat civilizația vestică în două tabere: SUA și noua ei portavoce în Europa – Ucraina (pe de o parte) și restul (Franța, Germania, Italia, Marea Britanie). Americanii au reacționat prompt, arătându-i pe ruși ca fiind direct responsabili de incident, în timp ce Merkel, Hollande și restul găștii europene au picat de pămpălăi, temperându-și și temporizându-și discursul și acțiunile. Foarte interesant, rândurile coaliției europene au fost rupte de România, care, prin discursul președintelui Băsescu, a afișat o atitudine decisă împotriva Federației Ruse.
Un articol de Răzvan PETRE
Ieșirea anti-rusească a lui Băsescu, comisă la congresul femeilor PMP-iste de la Sinaia, a fost comentată în presă ca fiind una deplasată. Observațiile analiștilor români au vizat ridicolul situației – ca România (stat mic și fără mare implicare în evenimentele din Ucraina) să pună la punct o Putere Mondială – Rusia. A fost depunctată și obsesia lui Băsescu de a se erija în lider regional și om de forță în negocierile mondiale, în care țara noastră nu are, oricum, niciun rol.
Însă, oricât de juste ar fi aceste critici, analiștilor le-a lipsit cea mai importantă perspectivă – cea energetică. România, fie prin vocea lui Băsescu, fie prin cea a lui Ponta, își permite să se dea mare și tare în fața Rusiei, pentru că nu depinde de hidrocarburile ei. Țara noastră își poate acoperi, în proporție de circa 80% nevoile de petrol, gaze și energie din resurse proprii. Cu fiecare descoperire de noi zăcăminte în Marea Neagră, cu fiecare eoliană ridicată pe dealurile din Dobrogea, România se apropie de obiectivul de a fi exportator net de energie. Deci gestul lui Băsescu nu e nici ridicol, și nici o mare dovadă de curaj și verticalitate. E normalitate – suntem independenți de petrolul rusesc și liberi să spunem ce vrem despre Federația Rusă, fără să ne temem de repercusiuni.
Nu la fel stă situația în restul Europei. UE importă din Rusia 35% din petrolul și 50% din gazele naturale folosite de populație și industrie. Dacă scoatem din ecuație țările cu producție proprie și importuri din alte zone, ca Marea Britanie, Olanda, Suedia, Spania, România ș.a., ajungem la concluzia că marile puteri europene – Franța, Germania, Italia – sunt total dependente de debitul conductelor Gazprom.
Aceleași mari puteri sunt în avangarda ecologiștilor mondiali, a statelor care îi învață pe alții să reducă dependența de hidrocarburi, să limiteze consumul și să stimuleze reciclarea. Sigur – Europa e dependentă de Rusia ca importator de gaze, la fel cum Rusia e dependentă de Europa, pentru că aceasta e principala ei piață de desfacere. La o adică, șantajul Rusiei ar putea fi întors pe dos – „chiar dacă ne va fi greu, refuzăm să mai cumpărăm de la voi! Ori ne faceți pe plac, ori vă spălați pe cap cu gazele alea!”. O atare atitudine ar lăsa Moscova cu gura căscată – Rușii nu au unde altundeva să își vândă gazul și petrolul. SUA are propriile resurse de hidrocarburi, alte țări industrializate din zona euro-asiatică se află mai aproape de alți producători (Arabia, Malayezia), iar China importă abia 5% din petrol și 1,2 % din gazul necesar din Rusia. Creșterea livrărilor către China ar presupune construirea unor gazoducte/oleoducte noi, pe distanțe mai mari decât legăturile spre Europa, iar chinezii nu vor plăti neam prețul pe care Gazpromul și-l permite cu Germania, România, Ucraina sau Bulgaria. Deci rușii sunt dependenți de UE, în aceeși măsură în care UE depinde de Moscova.
Dar politicienii europeni nu sunt în stare să impună moderație și ecologism brutal propriilor cetățeni. E greu să spui oamenilor să pună o haină în plus și să închidă centrala pe gaz, e greu să ceri celor de la BMW să nu mai folosească piese fabricate cu consum de gaz rusesc în Germania. Iar dacă nu faci astea acasă, ți-e chiar imposibil să te iei de Rusia (care întreține un război într-o țară vecină, dar care îți livrează și gazul de care ai nevoie ca bețivul de alcool). Aici deja nu mai vorbim doar de avionul doborât, sau de anexarea Crimeei. Vorbim, la o adică, și de Transnistria – o tumoare crescută pe trupul frumos al unei Europe, cică, moderne și perfecte. Transnistriei, așa subversivă, sovietică, absurdă și nerecunoscută internațional cum este, i se permite să funcționeze în continuare ca intermediar al șantajului Rusia-Moldova, fără ca vreunul din foștii sau actualii lideri de la Bruxelles să aibă ceva de zis în această privință.
Tot de la petrol li se trage și americanilor. Coreea de Nord nu are resurse, deci nu va fi „democratizată” precum Irakul, în veci. Iar regimul sirian, oricât de criminal ar fi, nu va atrage îngrijorarea SUA, cât timp se opune radicalilor islamici. Deci iată tabloul politicii mondiale: Lideri care fac jocuri criminale (Putin), politicieni „pe interese” (Bush, Obama) și europeni cu principii puternice, dar cu limbile legate.
