Ancheta

Podul de la Măcin, un proiect de suflet al deputatului PNL Octavian Marius Popa

Un program capital pentru Tulcea, printre priorităţile Guvernului Ponta

Guvernul Ponta a câştigat alegerile de la finele anului trecut şi datorită unui program care conţinea 10 priorităţi absolute, care ar conduce la depăşirea perioadei de criză existentă în România. Printre aceste priorităţi ale USL-ului, realizabile în perioada 2012 – 2016, se numără şi podul de la Măcin, un obiectiv care ar aduce un mare beneficiu judeţului Tulcea. Cel care de ani buni se luptă pentru îndeplinirea acestui proiect este deputatul PNL, Octavian Marius Popa. Parlamentarul tulcean spune că acest vis este tot mai aproape de a fi îndeplinit şi speră ca, în scurt timp, acest program extrem de important pentru Dobrogea să poată fi demarat. „Am avut de curând întâlniri pe această temă cu preşedintele Consiliului Judeţean (n.r. Horia Teodorescu) şi avem acelaşi deziderat dar aşteptăm cu interes următoarea întâlnire în cadrul căreia vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai celorlalte judeţe implicate, Brăila şi Galaţi (…)

Un articol de Cristian CEALERA

(…) Vom continua discuţiile şi cu domnul Dan Şova, ministrul delegat pentru aceste proiecte majore de infrastructură. Podul de la Măcin se numără printre priorităţile Guvernului dar trebuie să înţelegem cu toţii că trebuie parcurşi anumiţi paşi, practic ceva trebuie făcut în fiecare zi, vis-a-vis de acest subiect. Sunt numeroase probleme care trebuie rezolvate, cum ar fi problema banilor pentru despăgubiri. Trebuie găsite situaţii viabile, pentru că lipsa banilor este o mare problemă. Nu ştim încă valoarea totală a proiectului, s-au vehiculat diverse sume, dar nu putem spune o cifră, până nu va fi gata studiul de fezabilitate, până nu se va realiza proiectul tehnic” a mai declarat deputatul PNL. În ultimele luni, Popa a efectuat numeroase vizite în zona Măcin şi a stat de vorbă cu oamenii pentru care construcţia Podului reprezintă de ani de zile, o mare prioritate. „Trebuie să conştientizăm faptul că zona Măcinului este una extrem de populată. Pe lângă oraş, avem acolo comune mari, foarte populate. Locuitorii lor au adesea nevoie de acces imediat la anumite instituţii, trebuie să meargă la spitalele din Brăila sau Galaţi, se confruntă cu probleme de viaţă şi de moarte. Podul de la Măcin ar rezolva multe dintre aceste probleme. Realizarea lui depinde însă de bani. Cred că acest obiectiv va fi însă îndeplinit până în 2016. Sunt însă foarte multe de făcut. Paşii proiectului implică desfăşurarea unei licitaţii, alegerea partenerului, eventuale contestaţii, proiecte  ale unorexperţi, exproprieri de terenuri şi despăgubiri. Suntem însă optimişti şi sperăm ca totul să meargă bine şi acest pod vital pentru Dobrogea să fie în cele din urmă construit” a mai declarat Popa.

Candidează pentru un nou mandat

Deputatul Octavian Marius Popa este şi preşedintele Organizaţiei PNL Tulcea. Parlamentarul a declarat de curând că va mai candida pentru un nou mandat de preşedinte PNL, dar că acesta va fi şi ultimul. „Îmi doresc foarte mult să conduc următoarea campanie şi aceasta să fie una încununată de succes. După aceea, voi putea lăsa şefia partidului pe mâinile altuia. Organizaţia noastră are destui oameni buni, care ar putea să îmi ia locul. Cuvântul de ordine pentru o astfel de funcţie este implicarea totală. Ca preşedinte de organizaţie trebuie să dai exemplu, să te sacrifici, nu ai parte de week-enduri liniştite în familie sau de vacanţe. Trebuie să mergi prin tot judeţul, să fi la curent cu toate problemele şi asta este dificil, având în vedere  faptul că există 51 de organizaţii locale PNL. Comunicarea cu membrii partidului trebuie făcută direct, nu prin SMS-uri sau telefoane. Mă voi retrage după încă un mandat şi atunci sunt convins că cel care îmi va lua locul va da, la rândul său totul, pentru ca activitatea organizaţiei noastre să fie una foarte bună” a mai declarat Octavian Marius Popa.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top