Guvernul României

Plângere penală făcută de agenții de turism, împotriva celor de la Drumuri Naționale

Pseudo-reabilitarea Podului de Agigea, subiectul unor anchete penale

În urmă cu numai câteva zile, Asociația Investitorilor în Turism din Stațiunea Venus (AISTV) a emis un comunicat de presă, în care acuza dur Compania Națională de Drumuri Naționale și Autostrăzi (CNADNR), instituție căreia îi imputa reaua-gestionare a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Agigea. AISTV susținea că greșita gestionare a activității și restricțiile de trafic, impuse pe perioada verii, afectează grav turismul din Sudul Litoralului. Efectul acestora acuzații a fost unul surprinzător. Simțindu-se cu „musca pe căciulă” pentru întârzierea lucrărilor peste termenul legal, cei de la Drumuri Naționale au „comis-o”: fără să anunțe pe nimeni, au schimbat datele de pe plăcuța de identificare a lucrării, comițând astfel (potrivit AISTV) o faptă penală și mai gravă. Pe data de 12 iunie, AISTV și Federația Patronală din Turism și Servicii au făcut o plângere penală împotriva CNADNR, pe care au înaintat-o următoarelor instituții: Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA și IGPR. În plângere sunt menționate infracțiuni extrem de grave, pe care potrivit AISTV-ului, cei de la Drumuri Naționale le-au comis în ultimii doi ani.

Un articol de Cristian CEALERA

Plăcuțele „buclucașe” (Un abțibild rezolvă o problemă națională?)

În ultimii doi ani, la intrarea pe Podul de la Agigea a tronat o placă de identificare a lucrărilor de reabilitare, în care erau trecute toate datele necesare în astfel de situații. Așa am aflat că „Reabilitarea Podului de pe Dunăre de la Agigea, DN 39, km 8+988” este un proiect al cărui beneficiar este CNADNR și al cărui contract de execuție aparține firmei Bilfinger Berger București. Termenul de execuție al lucrării era de 730 de zile, începerea lucrărilor fiind pe 9 februarie 2011 iar data finalizării – 8 februarie 2013. Termenul a fost depășit de mult, reabilitarea finală este încă un vis îndepărtat, dar plăcuța a continuat să troneze până acum câteva zile. Se afla acolo și pe 10 iunie, la ora 20.49, așa cum o demonstrează și o fotografie făcută la apus (foto1). Îngrijorați probabil de tot tam-tamul făcut de AISTV, cei de la Drumuri Naționale s-au gândit să modifice datele, ca să nu le sară în cap conducătorii auto care stăteau cu orele pe lângă pod. Astfel, a fost adus un abțibild „buclucaș”, care conținea data de 7 august 2013 și care a fost lipit în dreptul finalizării lucrărilor (peste cel vechi, de 8 februarie). Dintr-o dată, așadar, fără să anunțe oficial și la adăpostul nopții (poza cu nr 2 a fost făcută la ora 22.15), CNADNR a schimbat termenul de finalizare al reabilitării, încercând astfel, în mod ridicol, să reintre în legalitate. Previziunile sumbre ale agenților din turism au căpătat astfel contur, în sensul că restricțiile de pe Podul Agigea vor continua și în plin sezon estival!!! E greu de crezut că vor fi gata chiar și pe 7 august, dar probabil că CNADNR mai are prin sertare destule abțibilduri!

Fapte extrem de grave

În plângerea penală înaintată organelor de cercetare, CNADNR este acuzată de numeroase infracțiuni. Acuzațiile încep cu încălcarea Constituției: drepturile și libertățile cetățeanului, dreptul la liberă circulație, negarantarea activității economice, neîndeplinirea cu credință a obligațiilor și în același timp, negarantarea desfășurării în bune condiții a activității economice. Se trece apoi la acuzații privind încălcarea normelor din Codul Penal. Astfel, celor de la Drumuri Naționale li se impută săvârșirea de infracțiuni în realizarea obiectivului de activitate, înfăptuirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu sau îngreunarea circulației pe drumuri publice punând astfel în pericol siguranța circulației. Nu sunt uitate nici articole care fac referire la schimbarea datelor de finalizare a reabilitării. Astfel, sunt menționate în plângere articolul 297 Cod Penal – contrafacerea scrierii în mod vădit, 321 CP – falsul realizat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, 323 – schimbarea datei de termen al unei lucrări, 324 – falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere și 341 – încălcarea condițiilor stabilite în autorizație. Cea mai interesantă și gravă acuzație formulată împotriva CNADNR-ului este însă, fără doar și poate, cea prevăzută de art. 394, trădarea, în sensul subminării economiei naționale și turismului.

Alte acuzații

Compania Națională este considerată vinovată de faptul că nu s-a consultat cu Administrațiile și Asociațiile Patronale din Turism, cu privire la proiectul de reabilitare. Potrivit celor din stațiunea Venus, CNADNR nu a avut o strategie clară, lucrările de reparații nu au fost urmărite, iar în plin sezon, pentru a-și ascunde greșelile, cei de la Companie au deplasat câțiva muncitori pe pod, aceștia însă mimând efectuarea unor activități. AISTV susține că modificarea datei de finalizare prin lipirea unui abțibild repezintă un abuz clar în serviciu. CNADNR este, de asemenea acuzată că, rău-intenționată, nu a dat drumul spre liberă circulație pentru benzile spre Mangalia, deși acestea au fost terminate încă de la finele sezonului estival trecut. Se vorbește în plângere de o acțiune concertată de falimentare a stațiunilor din Sud și a administrațiilor locale din aceeași zonă, care primesc impozite din activitatea turistică și economică a stațiunilor.  

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top