Pestera Casian, la cheremul ignorantei si nepasarii calugarilor

Pe la anul 360, un tânar pe nume Ioan Casian se nastea în satul întemeiat de strabunii sai, pe maulul râului Casimcea. Asa cum o arata istoricii, satul Casian a fost întemeiat de puternica familie a casienilor, oameni plecati dintre zidurile cetatii Histria pentru a face agricultura. Preocupat înca de mic de crestinism, Ioan a studiat teologia si s-a deprins cu viata calugareasca în Scitia Minor, Dobrogea de astazi. Traditia spune ca ucenicia a deprins-o alaturi de alti sihastri în micuta pestera de pe valea Casimcei, chiar lânga satul Casian. Canonizat sfânt, Ioan Casian este considerat unul dintre cei mai importanti Parinti ai Bisericii Crestine si unul dintre întemeietorii monahismului. Moastele sfântului se gasesc la Marsillia, acolo unde el a întemeiat doua manastiri. În Dobrogea natala a ramas pestera care îi poarta numele si manastirea ce se ridica pe fruntea promontoriului stâncos unde se ascunde intrarea în pestera. Desi administrata de manastire, pestera este lasata în parasire, foarte departe de stralucirea sfântului caruia îi poarta numele. Mizerie, icoane de o calitate îndoielnica, obiecte de cult vechi si ponosite donate de bisericile de tara din jur, lumânari folosite si aruncate în rezervatie (zona face parte din Rezervatia Cheia). În timp ce inscriptii autentice, confirmate de istorici sunt total neprotejate, ba chiar necunoscute (!) de catre calugari, acestia au avut grija sa inventeze tot soiul de legende si “traditii”. Ei au gasit “Altarul” sau “Izvorul” sfântului Casian.

Nu atingeti Sfânta Masa, pericol de moarte!

Dupa ce s-au pus bazele manastirii, calugarii s-au apucat de amenajarea pesterii. In fata intrarii, în singura sala, ei au asezat o masa  veche de lemn si o cruce, pe post de Sfânta Masa. Pentru a-i tine la distanta pe curiosi, calugarii au pus pe masa un bilet cu mesajul halucinant: “Nu atingeti, pericol de moarte!”. De jur împrejur, pe pereti, pe mese, stau ravasite icoane, sticle de ulei, lumânari, candele, într-o dezordine totala. Într-un colt, în dreapta intrarii troneaza dizgratios o icoana adusa din biserica unei comune apropiate, în care mesterul popular dovedeste ca nu are nici cele mai mici veleitati de pictor, ci doar dorinta (laudabila, desigur) de a o reprezenta pe Maica Domnului. Însotitorii nostri (doi calugari de la manastire) ne arata cu piosenie galeria din stânga a pesterii: “Pe tunelul acela ajungeti la altarul unde se ruga Sfântul Casian”. Traseul e marcat de lumânarele care duc într-o mica sala unde se termina galeria. Calugarii le strâng pe cele care au ars deja si pun altele, completând un tablou mai curând sinistru, magic, decât religios, de sfintenie. Inscriptia si nisa penhtru opait datând din secolul zece sunt la locul lor, înca neafectate de vreun turist sau enorias neglijent. Ele nu sunt protejate deloc pentru ca monahii care ne însotesc nici nu au stiut de existenta lor. Chiar daca acestea sunt singurele dovezi clare ca pestera a fost chilie pentru calugari! Afla cu surprindere de la noi ca e vorba de monumente istorice de o mare valoare. În acelasi registru, calugarii au gasit un izvor pe o vale din Padurea Seremet, care a fost drenat si transformat în cismea de catre un credincios cu dare de mâna si s-au grabit sa decreteze ca este Izvorul Sfântului Casian. Ar mai trebui adaugat faptul ca în zona, padurea e plina de suporturile de tabla ale lumânarilor care ard în pestera. Au fost aruncate acolo de calugari, iar padurea face parte dintr-o arie strict protejata!

Pe urmele Sfântului Casian

Pe la vârsta de 20 de ani, Ioan Casian paraseste definiv locurile natale si se dedica vietii crestine. E pleaca mai întîi la Betleem, însotit de Gherman, parintele sau spiritual. Dupa un timp merge în Asia Mica, unde viziteaza comunitatile înfiintate de sfântul Vasile cel Mare si sfântul Ioan Gura de Aur. În 385 ia drumul Nilului, pe urmele marilor pustnici Antonie si Pahomie, cunoscând viata pustnicilor, iar dupa sapte ani se întoarce la Betleem. În anul 404, Ioan Gura de Aur Arhiepiscop de Constantinopol îl hirotoneste diacon, în anul 404. În urma intrigilor de la curte, Ioan Gura de Aur este exilat în Muntii Caucaz, în Georgia. Ioan Casian, însotit de prietenul sau, pleaca la Roma pentru a cere protectia papei Inocentiu I (401-417). Între timp afla ca Ioan Gura de Aur a murit (407). La Roma s-a împrietenit cu viitorul papa Leon, caruia, în anul 430, i se va adresa cu cuvinte de stima si de afectiune, în prefata cartii De incarnatione. Este hirotonit preot, probabil de catre papa. Ajunge în Galia în anul 415, fiind trimis de catre papa pentru a continua crestinarea galilor, începuta deja de catre sfintii Policarp si Irineu de Lyon. La Marsilia organizeaza doua manastiri, una de calugari si alta de maici: Manastirea „Sfântul Victor” si Manastirea „Sfântul Salvator”. Organizeaza viata manastireasca dupa modelul manastirilor din orient cu adaptarile necesare locului. Prin aceasta Casian este un factor de legatura între cultura patristica a rasaritului si cea a apusului. Este considerat unul dintre cei mai mari promotori ai monahismului occidental, desi viata monahala exista în lumea latina si înainte de el. Moare în anul 430. În regiunea Marsiliei este venerat înca din sec. al V-lea ca sfânt la 23 iulie. Biserica Ortodoxa îl sarbatoreste la 28 sau 29 februarie.