În ziua în care ÎPS Teodosie a convocat zeci de preoți împreună cu care a slujit la biserica ce ar urma să fie demolată, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a trimis un comunicat în care precizează că o biserică trebuie construită într-un cadru adecvat și după obținerea tuturor aprobărilor necesare. De asemenea, spune sursa citată, un lăcaș de cult trebuie construit cu cea mai înaltă și curată responsabilitate pastorală și NU cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenție străină de toate acestea!
„Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalță și amenajează decât într-un spațiu riguros adecvat, adică potrivit și demn de o asemenea nobilă alegere.
Există rațiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice și liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici.
Primele dintre acestea sunt legalitatea și necesitatea obiectivă a construirii ei.
Ca orice edificiu ridicat în spațiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităților locale abilitate.
Mai ales în tumultuosul spațiu citadin, o biserică ortodoxă trebuie să fie pe cât posibil o oază de liniște, de frumusețe arhitecturală specifică splendidului stil canonic bizantin, un adecvat spațiu al reculegerii, slujirii și întâlnirii în liniște cu Dumnezeu, nu contrariul acestora.
Dumnezeu, cum inspirat spune un gânditor creștin, este mai ales <Oaspetele tăcerii>, nu al infernalului zgomot produs de mașinile și mașinăriile epocii moderne
Orice biserică trebuie să fie ridicată cu cea mai înaltă și curată responsabilitate pastorală, bun-gust estetic și rigoare canonică, nu cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenție străină de toate acestea”, a transmis reprezentantul Patriarhiei Române.
Bănescu consideră că demolarea acestei biserici ar fi un “act tulburător și neavenit”, și sugerează soluția mutării, DACĂ acest lucru este posibil.
„Evident că demolarea unei biserici, fie ea și lipsită de necesarele calități menționate mai sus, este un act tulburător și neavenit, mai ales în contextul memorial românesc traumatizat încă de demolarea bisericilor sub comunism.
Pentru a evita producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu și pentru a nu alimenta un zgomotos complex de persecuție, soluția mutării/ translatării (în măsura posibilului) a unui lăcaș de cult este aprioric mai bună decât punerea la pământ a acestuia”, a declarat Vasile Bănescu.