Ştiri

Parlamentarul constănțean Robert Boroianu – primul care are o reacție înțeleaptă în scandalul elevului bătut de mămici

Scandalul elevului din Municipiul Constanța bătut de trei mame ale unor colegi a împărțit opinia publică în două – cei care condamnau actul de justiție ad-hoc al mamelor, respectiv cei care îl susțineau. Deputatul PNL Robert Boroianu a fost primul (și până acum singurul) care a pus punctul pe I. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Boroianu a arătat că sistemul educațional român se axează prea mult pe performanță, și deloc pe sănătatea emoțională a copiilor. Totodată, el a anunțat că s-a adresat ministrului educației, cerând instituirea unor programe care să prevină repetarea acestui caz.

 

Având în vedere situația „copiilor-problemă”, parlamentarul constănțean consideră că eradicarea acestui fenomen ce a devenit unul la ordinea zilei este singura în măsură a face ca scene precum cele filmate recent pe holul unei școli din Municipiul Constanța să nu se mai repete.
Redăm în continuare postarea sa:
„Violența în școli capătă, din ce în ce mai mult, amploarea unui fenomen foarte greu de gestionat de către autorități și cadrele didactice.
Recentul caz de violență, petrecut la data de 30 ianuarie într-o școală din municipiul Constanța, când un elev-problemă a fost agresat fizic de trei mămici, ne demonstrează încă o dată că sistemul educațional nu oferă șanse de reabilitare minorilor cu comportament deviant dacă nu sunt de acord părinții. Singura soluție la care pot apela profesorii este scăderea notei la purtare și apoi mutarea lor disciplinară.
Ce poate face însă statul în acest caz, în care un elev a fost bătut de trei mame supărate deoarece copiii lor au fost victimele acestui tânăr?
Într-un sistem îmbătrânit, în care se urmăresc doar rezultatele și performanța, sănătatea emoțională și cea psihică a elevului sunt lăsate într-o zonă de neatins. Mulți copii ajung să aibă un comportament deviant la școală dacă există elemente care să-i afecteze, dacă există traume ori abuzuri. Moartea unui părinte, violența domestică, alcoolismul în familie, dar și alți factori pot transforma un elev într-un “copil problemă”.
În cazul din Constanța, mama a refuzat consilierea psihologică după ce comportamentul tânărului deranja în mod repetat buna desfășurare a orelor, iar atitudinea sa era una violentă față de colegii săi mai mici.
Având în vedere cele expuse mai sus, astăzi am adresat o întrebare ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, prin care îi solicit să explice dacă și cum își propune dânsul să investească în programe care să vină în ajutorul acestor elevi, care, odată catalogați drept “copii problemă” nu mai au aproape nicio șansă de reabilitare.”
(Sursa foto – Facebook)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top