Actualitate

Parcarea va fi GRATUITĂ pe timp de noapte, la Constanța și Mamaia

Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi de consilierii locali.

Obligativitatea plății tarifului de parcare din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, între orele 19:00-09:00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv.

Demersul vine în completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.

Regulamentul parcărilor prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toți agenții economici care își desfășoară activitatea în zona 0 să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 lei/lună și de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei/lună.

Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din stațiunea Mamaia va fi îmbunătățită de comun acord, între Confort Urban și agenții economici prin simplificarea modalității de contractare și introducerea
unor abonamentele purtător.

Aceștia vor putea pune la dispoziție turiștilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, și nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil.

Hotelierii pot pune la dispoziția turiștilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanța pentru plata parcării.

La acest moment în stațiunea Mamaia, din cele 6900 de locuri de parcare sunt contractate doar 100 sunt cu  abonament unic iar aproximativ 1200 cu abonament suplimentar. În acest fel, se dorește să se crească numărul locurilor contractate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate 1300 de locuri de parcare din cele 6900 disponibile.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top