Actualitate

“Parastasul Piraților Nepomeniți”, sărbătoare cu peste 1000 de turiști, la Sulina

Peste 1000 de turiști au vizitat în acest weekend Sulina, cel mai estic oraș din Uniunea Europeană, unde un eveniment inedit a atras oameni din toate colțurile țării.
 “Parastasul Piraților Nepomeniți”, a fost primul eveniment, dintr-un lung șir de acțiuni, ce vor fi organizate în destinația turistică Delta Dunării, în acest an.

Sărbătoarea a început  cu o slujbă de pomenire în Cimitirul Multiconfesional din Sulina ținută de preoții locului. Imediat după, oaspeții au fost poftiți la câte o porție de fasole cu ciolan și nelipsitul borș de pește din Delta Dunării.

Sărbătoarea ajunsă la a V-a ediție este o inițiativă a unui bucureștean îndrăgostit de Sulina, Gelu Tușu: “Am ajuns întâmplător aici și am vizitat cimitirul. Am întrebat dacă cineva a făcut parastas personalităților și personajelor din cimitirul din Sulina. Mi s-a răspuns că n-au pe nimeni aici. Bun, dacă n-au pe nimeni eu vin și fac parastasul. Ideea mi-a venit acum șase ani. Cu fiecare ediție vin din ce în ce mai mulți turiști și asta nu poate decât să mă bucure și sper ca și autoritățile publice locale să înțeleagă ce se întâmplă aici.”

Sărbătoarea a continuat pe faleza orașului, unde ansamblul “Artemis” al Comunității Elene din Sulina, a dansat împreună cu turiștii pe îndrăgitele ritmuri grecești.

Veselia a continuat la doar câțiva pași de plaja sălbatică a localității, unde Mihai Mărgineanu a îndemnat toți participanții: “hai să cântăm să se audă până în Insula Șerpilor!”

Cătălin Țibuleac – președinte AMDTDD – “Parastasul piraților nepomeniți” deschide sezonul evenimentelor în Delta Dunării. Este important ca în destinație să fie organizate cât mai multe acțiuni care să susțină turismul deltaic în această perioadă complicată. Asociația Delta Dunării este și va fi implicată în a organiza, a fi partener și a promova evenimentele care prin simplitatea lor aduc în atenția turistului, destinația. După cum s-a văzut și astăzi, Delta rămâne o destinație sigură, liniștită și care poate îndeplini visul de vacanță ale oricărui turist responsabil.”

Evenimentul din acest sfârșit de săptămână a dus la epuizarea locurilor de cazare din Sulina,mulți turiști cazându-se și în proximitate, în localitatea Crișan.

Pentru a ajunge la Sulina turiștii se pot îmbarca din portul Tulcea în șalupe rapide, care pleacă în curse regulate, în fiecare zi, din oră în oră.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top