În locul pensiunilor și restaurantelor, orașul dunărean Isaccea întîmpină turiștii cu o atmosferă de oraș ce abia a supraviețuit unui bombardament.
În plin centru se află mai multe clădiri ce stau să cadă. Prima clădire ce se iveşte în acest peisaj dezolant adăpostea filatura de bumbac a oraşului. Aceasta a fost înfiinţată în 1981 şi a funcţionat până în anul 2004, oferind în perioada de funcţionare locuri de muncă pentru câteva mii de femei din Isaccea şi din comunele învecinate. Cum arată ea astăzi? Ca după bombardament… Doar o parte din foştii piloni de susţinere mai sunt astăzi în picioare. Nu mai există acoperiş, ferestre sau uşi. Tot ceea ce se mai putea refolosi sau vinde din această hală imensă a fost furat imediat după ce fabrica a intrat în faliment. Printre numeroasele grămezi de moloz, doar câteva fire de iarbă mai curajoase au reuşit să răsară. Legenda urbană spune că noul proprietar, un cetățean italian a încărcat tot fierul din armătura fostei construcții pe o barjă și dus a fost. Oamenii săraci din zonă au completat dezastrul: au furat tot ce putea fi refolosit.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Viviana MIHĂLȚEANU
La doar câteva sute de metri distanţă găsim un complex de clădiri impunătoare aflate în stare avansată de degradare. E fostul sediu al Regiei Autonome a Tutunului, singurul imobil de patrimoniu industrial din urbe, care a fost mistuit de flăcări, în seara zilei de 20 noiembrie 2009 şi a ars ca o uriaşă torţă. Acum, cele două clădiri ale Regiei au un aspect deplorabil, fără acoperiş, cu tencuiala căzută şi cu pereţii coşcoviţi.
În faţa acestor clădiri, imediat lângă şosea, 
se află un hotel ce nu a ajuns niciodată să cazeze turişti. Construit în perioada comunistă de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum, cu o capacitate de 60 de locuri de cazare în hotel şi 250 în restaurant, hotelul ar fi trebuit să găzduiască turiştii interesaţi de istorie (cetatea Noviodunum este o importantă atracţie turistică) şi îndrăgostiţi de Dunăre. În 2007, când firma tulceană En Vogue a cumpărat imobilul de la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum, acesta era terminat în proporţie de 90%. Din păcate, firma nu a dus la bun sfârşit acest proiect, iar astăzi hotelul este în paragină. Spre deosebire de celelalte clădiri, hotelul are acoperiş, dar în interior totul e ruină. Bucăți mari din pereți au fost dărâmate, pereții rămaşi au fost mâzgăliți cu semne și texte obscene iar resturile de ambalaje și fecalele sunt peste tot. Restaurantul arată un pic mai bine doar pentru că aici au funcţionat câţiva ani un club de noapte şi chiar… primăria.
Nici chiar lăcaşurile de cult nu au scăpat de acest „blestem” al ruinelor moderne. Oraşul Isaccea se poate mândri cu o biserică ce a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII (cu hramul Sfântul Gheorghe).
Aceasta deţine un valoros iconostas de lemn, ce datează din epoca lui Vasile Lupu (cca.1645), adus aici de la fosta mănăstire Adam (jud. Galaţi). În curtea acestei biserici se află un al doilea lăcaş de cult, ridicat doar pe jumătate. Lucrările pentru această biserică au demarat în 1906 şi nu s-au finalizat nici până în ziua de azi. Cert este faptul că deşi lucrările nu au avansat şi nici nu am vedea rostul construirii a două biserici în aceeaşi curte, această clădire nu a fost demolată.
Primarul nu are deocamdată soluții
Pentru a afla cum se împacă autoritățile locale cu aceste dărâmături în plin centrul oraşului, am stat de vorbă cu primarul Anastase Moraru. El ne-a declarat că este conștient că aceste construcții abandonate strică imaginea orașului și că se caută soluții, dar va mai dura până când Isaccea va scăpa de ruine. Șeful administrației locale ne-a confirmat că în hotelul actualmente semi-demolat a funcționat chiar și sediul primăriei timp de 12 ani, până în 2007, când a fost cumpărat de o firmă din Tulcea, Envogue. Edilul ne-a explicat că Primăria a încercat să pună sechestru pe clădire pentru a-i da o utilitate, dar a întâmpinat greutăți: „Firma nu și-a plătit impozitul pe clădire și noi am încercat să îi punem sechestru asigurator să putem să îi dăm o folosință sau să o vindem. Am făcut procedurile de executare și am ajuns la procesul verbal de sechestru. Din păcate, nu am reușit să punem sechestru pe clădire pentru că până să ajungem noi cu procesul verbal, firma și-a declarat insolvența. Acum trebuie să așteptăm, e o procedură destul de greoaie de acum încolo”.
Primarul ne-a mai spus că situația este la fel de complicată și cu celelalte clădiri dezafectate aflate în centrul orașului: „ Aceeaşi poveste este şi cu fosta filatură, pentru că ne judecăm cu ei să îi dea o destinaţie, ori să îşi facă ce au de făcut pe legea urbanismului (trebuie să îşi facă curat, să poată să şi-o îngrădească). Nu ştim însă câte şanse de reuşită avem. Firma deţinătoare se numeşte Infilo Bianco din Bucureşti, iar în spatele ei este un antreprenor italian. Am purtat o discuţie cu el şi i-am spus că în eventualitatea în care ar dori să construiască ceva pe acel amplasament, oricum trebuie ca mai întâi să demoleze actuala clădire. Oricine va veni să construiască aici tot trebuie mai întâi să dărâme. Noi i-am spus că sunt firme care pot face acest lucru gratuit, căci el încă mai plăteşte impozit pe clădirile alea care mai sunt acolo. Nu vrea să înţeleagă. Mă rog, au altă gândire italienii. Regia Tutunului este în aceeaşi situaţie, aceeaşi procedură. Noi trebuie să îi dăm o destinaţie. Ori mai vrea să facă ceva acolo, ori o vinde. El are nişte datorii către noi. Suntem în ultima etapă, în perioada imediat următoare trebuie să îi punem sechestru”. 
