Actualitate

Orașul Negru Vodă are un Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență

La propunerea primarului Petre Urziceanu, Consiliul Local Negru Vodă a aprobat înființarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) în subordinea Consiliului Local al orașului a cărui activitate va fi coordonată de primar. Aleșii locali au aprobat și organigrama și regulamentul de organizare şi funcționare al acestui serviciu.

„Apărarea împotriva situaţiilor de urgenţă, apărarea vieţii oamenilor şi a bunurilor, constituie o problemă de interes public la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele publice şi juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României”, se arată în documentele care au stat la baza înființării SVSU.

Pe teritoriul Negru Vodă situaţiile de urgenţă pot fi favorizate sau declanşate de următoarele surse de risc:

  • inundaţii;
  • seisme între 3,5º – 8º Richter;
  • incendii de masă;
  • furtuni şi tornade;
  • avarii şi accidente tehnologice;
  • căderi de obiecte cosmice;
  • epidemii;
  • calamităţi naturale;
  • evenimente publice de amploare cauzate de factorii de risc.

Conform regulamentului, SVSU este constituit ca structură specializată în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile subordonat administraţie publice locale.

Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă îşi îndeplineşte atribuţiile într-un sector de competenţă, stabilit cu acordul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DOBROGEA” care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în care îşi desfăşoară activitatea şi cuprinde localităţile Negru Vodă, Darabani, secția Darabani și Vâlcelele.

SVSU trebuie să asigure îndeplinirea atribuțiilor legale şi prestarea serviciilor stabilite în limitele sectorului respectiv şi să fie capabil să pună în aplicare planurile de intervenţie existente la nivelul localităţii, desfăşurând acţiuni în timp oportun de prevenire cât şi de avertizare a populaţiei, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale respectiv în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării după caz a consecinţelor acestora.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top