Opinii

Orașul Măcin, reguli importante pentru autorizarea lucrărilor pe domeniul public

Primăria Orașului Măcin a publicat recent Regulamentul privind aprobarea metodologiei de refacere a infrastructurii domeniului public și/sau privat din localitate. Astfel, orice locuitor sau persoană juridică ce dorește să efectueze vreo intervenție pe domeniul public trebuie să respecte cu strictețe prevederile acestui document.
Încă de la început, se menționează că ”orice intervenție pe domeniul public în scopul refacerii întregului sistem rutier va fi realizată în baza unei autorizații de construire și a documentației tehnice aferente acesteia, în conformitate cu normativele tehnice în vigoare”. În sensul acestui regulament, trebuie avut în vedere că administratorul străzilor și drumurilor din orașul Măcin este SC Edilitar Salub Term SRL, societate care îl are ca acționar unic pe UAT Măcin, fiind sub autoritatea Consiliului Local.

Totodată, regulamentul se va aplica lucrărilor de investiție, reparații și intervenții executate pe domeniul public sau privat al Orașului Măcin de către persoane fizice, persoane juridice, deținători sau administratori de rețele, precum și de prestatori autorizați care intervin la aceste rețele.
În vederea obținerii de către persoanele interesate a autorizației de construire, executarea lucrărilor se aprobă de către UAT Oraș Măcin, în baza unei documentații tehnice ce va conține următoarele documente: certificat de urbanism , autorizație de construcție, aviz de începerea lucrărilor, proiecte de semnalizare rutieră și siguranța circulației pentru zona de intervenție, plan de situație.
Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul primăriei, împreună cu SC Edilitar Salub Term SRL, vor urmări pe parcursul executării lucrurilor de refacere a infrastructurii respectarea tipului de tehnologie aprobată. În final, reprezentanții orașului vor recepționa lucrarea împreună cu deținătorul rețelei. Cu această ocazie se întocmește un procesul – verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Tot în acest regulament, administrația locală a Măcinului a precizat și cuantumul contravențiilor: a)executarea de săpături pe domeniul public și/sau privat al Orașului Măcin, fără anunțarea intervenției prealabile – amendă între 2000 lei – 2500 lei; b) nerespectarea obligației de a anunța în termen de o oră intervenția pe domeniul public sau privat – amendă între 1000 – 2000 lei; c) executarea săpăturilor pe domeniul public sau privat al Orașului Măcin, carosabil, trotuar sau zonă verde fără aviz de începerea lucrărilor sau în baza unui aviz expirat – amendă între 2000 – 2500 lei; d) neaducerea la starea inițială a domeniului public afectat – amendă între 2000 – 2500 lei; e) nerespectarea termenelor de refacere a zonei afectate – amendă între 1500 – 2000 lei; f) depozitarea pământului rezultat din săpături direct pe domeniul public sau privat al Orașului Măcin – amendă între 1000 – 1500 lei; g) nerespectarea avizului de începerea lucrărilor și a avizului eliberat de serviciul de circulație rutieră din cadrul Poliției Măcin – amendă între 1000 – 2000 lei; h) nesemnalizarea lucrărilor de refacere pe domeniul public sau privat al Orașului Măcin, conform STAS 1848/1997 – amendă între 500 – 1000 lei; i) nerespectarea tehnologiilor de execuție și a detaliilor de execuție din regulament – amendă între 2000 lei – 2500 lei.
Sumele provenite din amenzile aplicate în baza acestui regulament se constituie venit la bugetul local al UAT Orașul Măcin, iar de constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se vor ocupa agenții constatatori ai Poliției Locale.
Regulamentul poate fi consultat integral pe site-ul primăriei orașului.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top