Opinii

Comuna Fântânele, proiecte în derulare

Așa cum anunța încă de anul trecut, administrația publică locală a comunei constănțene Fântânele, a demarat lucrările de construire a unei case mortuare care să îndeplinească cerințele Uniunii Europene privind regulile de înhumare. Susținută cu bani de la bugetul local, investiția va veni în sprijinul locuitorilor deoarece este prevăzută, pe lângă camera mortuară, cu un spațiu de 180 de locuri pentru mese sau alte obiceiuri ce țin de slujba înmormântării. În acest sens se va amenaja și o bucătărie utilată complet, precum și grupuri sanitare.
Construcția se ridică în incinta bisericii din localitate, ””Înălțarea Domnului”, iar autoritățile speră ca din această toamnă să fie funcțională.

Nu doar proiectele de infrastructură sunt în atenția primăriei Fântânele, ci și cele care-i privesc pe tineri. Astfel, amintim aici de performanțele recente ale clubului de luptători K1. ” Este un pas imens făcut de comuna noastră în domeniul sportului: echipa de K1 a participat la Cupa României alături de cele mai importante cluburi de profil din țară ( Iași, Vaslui, Bârlad, Ploiești, Brăila, Tulcea, Galați, București s.a ) unde au obținut rezultate excelente mai ales în condițiile când au doar câteva luni de antrenament. Felicitări copiilor pentru ambiția și dăruirea de care dau dovada ! Mulțumim în mod special domnului Radu Medeleanu pentru promovarea și susținerea acestui sport în comuna noastră”, a spus Gheorghe Popescu, primarul Comunei.

De același sprijin se bucură și echipa de fotbal a comunei, Viitorul Fântânele, echipă ce evoluează în liga a IV-a județeană, ocupând în clipa de față locul al doilea din campionat.

Pe agenda administrației locale mai figurează și alte proiecte menite să dezvolte și să modernizeze localitatea. Aici se înscriu planurile de realizare a unei centuri ocolitoare pentru mașinile agricole și de mare tonaj și montarea de rigole și dale pe trotuarele asfaltate din Fântânele.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top