Actualitate

Orașul Hârșova, condus în următorii patru ani de același primar. Un nou proiect se va implementa

La alegerile locale desfășurate pe 27 septembrie, primarul în funcție al orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a fost reales pentru următorul mandat de patru ani.

În mesajul său adresat locuitorilor, edilul ales a început prin a le mulțumi oamenilor care au arătat că le pasă de orașul lor și s-au prezentat la vot, indiferent de opțiunea politică a acestora.

Hârșova a ales continuitate, privind, cu încredere, spre următorii patru ani și, pentru acest lucru, determinarea mea va fi și mai mare.

Vă mulțumesc tuturor hârșovenilor care ați avut încredere în mine și în viitorul pe care, eu si echipa mea, vrem să îl oferim orașului nostru, celor care ați fost, necondiționat, alături de mine și m-ați susținut: familie, rude, prieteni, colegi, hârșoveni”, spune Viorel Ionescu.

Totodată, primarul i-a felicitat și pe consilierii locali aleși pentru următorii patru ani, exprimându-și dorința și speranța că aceștia vor să arate oamenilor că muncesc în interesul orașului.

Îi felicit pe toți cei care au fost aleși consilieri locali și sper ca în următorii patru ani să le demonstreze hârșovenilor faptul că, indiferent de apartenența politică, sunt o echipă ce formează Consiliul Local și acționează în interesul cetățenilor, dincolo de resentimente, orgolii sau vendete personale. Confruntarea electorală s-a terminat, este timpul să arătăm ce putem face pentru concetățenii noștri”, spune edilul.

În plină campanie electorală s-a semnat și contractul de finanțare al proiectului pentru modernizarea străzilor Ardealului, Libertății, Vântului (parțial), Celea Mare și construirea a două blocuri de locuințe.

Din păcate, am pierdut aproape un an de zile, în care aceste lucrări sau o parte din ele, puteau fi deja finalizate, dacă cineva nu ne-ar fi pus ,,o vorbă bună” la minister (și nu este cazul să vă mai spun despre cine e vorba). Dar, din fericire, insistența și demersurile mele au reușit să deblocheze situația și să putem demara proiectul, atât de benefic pentru hârșoveni”, explica Viorel Ionescu de ce a trecut un an între momentul declarării ca eligibil a proiectului și momentul semnării contractului de finanțare.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top