Proiect de 200.000 de euro în comuna Grădina
Într-o perioadă în care majoritatea comunelor dobrogene se confruntă cu serioase probleme financiare, există din fericire localități ai căror edili reușesc să găsească soluții și să obțină fonduri pentru realizarea unor proiecte importante. Un astfel de caz se consemnează în comuna Grădina, acolo unde se construiește o nouă unitate de învățământ.
Primarul Gabriela Iacobici ne-a declarat că se lucrează intens la ridicarea unei noi grădinițe, o unitate care va fi gata să funcționeze cel mai probabil la începutul lunii septembrie. „Este vorba despre o investiție de 200.000 de euro, sponsorul acestui proiect fiind compania de eoliene CEZ România. Vorbim despre un imobil parter+mansardă, care va avea două săli de clasă și o sală de joacă. De asemenea, imobilul va dispune de toalete moderne, dușuri și toate dotările necesare pentru o bună desfășurare a activității” ne-a mai declarat Gabriel Iacobici. Primarul speră ca în această toamnă să mai fie finalizat un proiect extrem de important pentru comunitate. Este vorba despre definitivarea bazei sportive, proiect demarat deja, dar a cărui finalizare depinde de primirea următoarei tranșe de bani de la Guvern. Baza sportivă Grădina va dispune de un teren de fotbal, o pistă de alergare, vestiare noi și tribune, astfel încât orice activitate de profil să se poată desfășura în condiții optime.
