![]() |
© Uniunea Europeană
|
Șefii de stat sau de guvern ai UE vor purta pe viitor discuții periodice privind politica externă a Uniunii în scopul consolidării eficienței acesteia. Reuniți în cadrul Consiliului European din 16 septembrie de la Bruxelles, liderii au dezbătut strategiile UE în contextul unei lumi în schimbare rapidă și, în special, în perspectiva unor reuniuni la nivel înalt importante cu parteneri-cheie.Miniștrii de externe au participat la discuții.
Liderii au convenit că este necesar ca Europa să își apere interesele și valorile într-un mod mai ferm și să fie un actor eficient la nivel mondial.„Este începutul unui proces. Acest Consiliu European este primul dintr-o serie dedicată politicii externe”, a declarat Herman Van Rompuy, Președintele Consiliului European. Obiectivul nostru este de a face în așa fel încât Europa să își poată impune adevărata greutate pe scena internațională.
Șefii de …

Șefii de stat sau de guvern au aprobat, de asemenea, mesaje-cheie care urmează să fie transmise cu ocazia unor reuniuni majore viitoare, precum reuniunile la nivel înalt cu China și Coreea de Sud și reuniunea bienală Asia-Europa (ASEM), care va avea loc în octombrie. Domeniile prioritare de cooperare includ comerțul bilateral, standardele în materie de muncă și eficiența energetică.
Liderii au analizat, de asemenea, activitatea Grupului operativ privind guvernanța economică, care a înregistrat progrese însemnate, în special cu privire la elaborarea unui nou cadru de supraveghere macroeconomică.„Acesta va monitoriza și corecta dezechilibrele, riscul unor bule și decalajele în materie de concurență. Există, de asemenea, un acord privind consolidarea cadrelor fiscale naționale”, a declarat Herman Van Rompuy.
Pentru a ajuta Pakistanul să depășească criza umanitară gravă generată de inundațiile devastatoare din această vară, UE dorește să acorde un sprijin maxim acestei țări. „Mai multe ajutoare și mai multe schimburi comerciale. Vrem ca Pakistanul să se redreseze și să își dezvolte economia. Vom oferi în continuare un acces pe piață mult mai important”, a adăugat Herman Van Rompuy.
Informații suplimentare:
Concluziile Consiliului European (pdf)
Difuzarea conferinței de presă pe internet