UE îşi propune să creeze un sistem comun în materie de azil, să întărească controalele la frontierele externe, să consolideze supravegherea în spaţiul Schengen şi să utilizeze politica privind migraţia pentru a echilibra piaţa muncii.
Ajutându-i pe alţii
De la începutul acestui an, conflictele politice din Africa de Nord au adus la frontierele UE peste 25 000 de solicitanţi de azil. Italia şi Malta sunt în mod deosebit afectate de acest val migrator.
Uniunea are obligaţia morală de a le oferi un adăpost sigur persoanelor îndreptăţite să solicite azil. Toate statele membre ar trebui să intervină în situaţia în care ţările aflate la frontieră se află în imposibilitatea de a gestiona singure un flux neaşteptat de migranţi.
Imaginea bărcilor improvizate şi a plajelor supraaglomerate nu trebuie să ne facă să uităm faptul că o abordare pe termen lung, complexă şi bine structurată, în materie de azil şi imigrare este şi în interesul Europei.
Ajutându-ne pe noi
Cifrele vorbesc de la sine. În …

Cifrele vorbesc de la sine. În 2007, populaţia activă a Europei număra 235 de milioane de persoane. Acestea ne plătesc pensiile şi finanţează sistemele sociale şi de sănătate, asupra cărora se exercită deja o presiune foarte mare.
Până în 2060, numărul lucrătorilor europeni va scădea cu 50 de milioane, dacă se menţin nivelurile istorice ale migraţiei. În caz contrar, numărul persoanelor care vor avea misiunea de a menţine viu modelul social european va fi mai mic cu 110 milioane.
Potrivit estimărilor, până în 2020, numai în sectorul medical numărul angajaţilor se va reduce cu aproximativ un milion. Migranţii pot ocupa aceste locuri de muncă şi multe altele.
O abordare echilibrată
Noile propuneri ale Comisiei în materie de migrare fac diferenţa dintre migranţii economici, care încearcă să intre ilegal pe teritoriul UE, refugiaţi, solicitanţi de azil şi persoane strămutate temporar, care doresc să revină în ţările de origine. Aceste propuneri vizează:
- adoptarea, până în 2010, a unei abordări europene comune referitoare la solicitanţii de azil
- întărirea controalelor la frontierele externe ale UE şi consolidarea supravegherii în spaţiul Schengen pentru a preveni infracţiunile şi imigrarea ilegală
- folosirea migraţiei legale în vederea echilibrării pieţei europene a forţei de muncă
- derularea de schimburi de informaţii cu privire la modalităţile cele mai adecvate de integrare a imigranţilor legali
- conturarea unei abordări strategice în relaţia cu ţările terţe pentru a facilita migraţia legală şi pentru a preveni neregulile.