Opinii

Noi proiecte pentru modernizarea comunei tulcene Mihail Kogălniceanu

Administrațiile publice locale se află în această perioadă în plin proces de întocmire a documentațiilor pentru depunerea noilor proiecte de investiții. Totodată, Ministerul Dezvoltării a publicat lista obiectivelor pe care le va finanța în perioada următoare, astfel încât noi lucrări vor demara în foarte multe localități ale țării. Este și cazul comunei Mihail Kogălniceanu din județul Tulcea unde, pe agenda primăriei, se află mai multe proiecte de modernizare.
Prin intermediul ITI Delta Dunării (Investiții Teritoriale Integrate), administrația publică locală a comunei tulcene Mihail Kogălniceanu așteaptă obținerea finanțării pentru proiectul de modernizare și asfaltare a 5,5 km de stradă. Valoarea lucrărilor s-ar ridica la aproximativ 1 milion de euro.
Un alt proiect, în valoare de 1,5 milioane de euro, depus de data aceasta prin intermediul PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) privește lucrări de extindere a rețelei comunale de canalizare și alimentare cu apă.

”Ar fi fost bine ca ITI să vină în sprijinul comunităților defavorizate din zona RBDD (Rezervația Biosferei Delta Dunării) fără ca UAT-urile din județ să fie excluse de la accesul direct la fondurile PNDR. Așa am fi putut și noi să ajungem din urmă alte județe ale țării. Tulcea este un județ izolat”, ne spune nemulțumirea sa primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Alexe Anastase.
Trecând peste toate aceste impedimente, eforturile administrației locale au dat roade. Recent, Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat lista cu obiectivele pe care le va finanța prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), comuna tulceană fiind eligibilă cu nu mai puțin de șapte proiecte, valoarea totală fiind de peste 16 milioane de lei:
– Modernizare, extindere şi consolidare Școala cu clasele I-VIII în localitatea Mihail Kogălniceanu – valoarea proiectului este de 2.503.502 de lei
– Grădiniţă în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea – valoarea proiectului este de 853.393 de lei
– Asfaltare drum comunal, localitatea Rândunica, comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea (DC 10) – valoarea proiectului este de 4.708.480 de lei
– Asfaltare străzi Lăstuni, comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea – valoarea proiectului este de 3.916.900 de lei
– Modernizare trotuare în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea – valoarea proiectului este de 1.958.775 de lei
– Modernizare stradă şi execuţie două poduri în localitatea Lăstuni, comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea – valoarea proiectului este de 1.662.358 de lei
– Modernizare şi extindere iluminat public – valoarea proiectului este de 1.362.612,29 de lei
De asemenea, conform primarului Alexe Anastase, primăria mai are un proiect care privește construirea unei piețe agroalimentare. Acest proiect este depus spre finanțare prin intermediul Gal Razim (Grupul de Acțiune Locală).
Comuna tulceană Mihail Kogălniceanu este formată din satele Lăstuni, Mihail Kogălniceanu (reședința) și Rândunica. Este cunoscută, în special, datorită descoperirii pe acest teritoriu a celui mai bogat tezaur de monede tătărești din România, fapt ce atestă importanța economică și socială a acestui teritoriu. Vechea denumire a localității era Enichioi. La începutul secolului XX localitatea primește actualul nume.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top