Pentru cei care au deschis aparatele mai târziu, în Niger a avut loc o lovitură de stat, în urmă cu circa două săptămâni: O Juntă militară a înlocuit pe președintele democratic ales. Dincolo de versiunea simplistă prezentată la tv – niște militari dornici de putere au pus mâna pe ciolan cu ajutorul Rusiei – realitatea din Niger este ceva mai complicată: Ca toate țările Africii, Nigerul are granițe trasate din pix de Marile Puteri Coloniale, acum 100 de ani, care nu țin cont de teritoriile naturale ale diferitelor etnii și religii. Acest cadou otrăvit lăsat de Marile Puteri asigură o instabilitate perpetuă în toate statele africane (de fiecare dată când un trib ajunge la putere, cetățenii din celelalte triburi se simt sau chiar sunt asupriți) și creează condițiile ca puterile europene să intervină pentru a stinge focul pe care chiar ele l-au pus, acum o sută de ani.
Ce deosebește Niger de alte state din regiune este subsolul țării. Pe lângă aur și hidrocarburi, Niger este unul din cei mai mari producători mondiali de uraniu. În jur de 25% din necesarul de uraniu al Franței este produs în Niger. În urma crizei energetice din Europa inițiată în 2021 și exacerbată de sancțiunile impuse Rusiei începând cu anul 2022, toate economiile Europei Centrale și de Vest au fost puse pe butuci, cu o excepție: Franța. Spre deosebire de majoritatea țărilor de pe continent, aceasta își produce cea mai mare parte a energiei electrice în centrale nucleare. Această siguranță energetică i-a permis Franței să aibă o politică externă foarte îndrăzneață: Macron a negociat în mai multe rânduri cu „criminalul Putin”, s-a întâlnit cu Xi Jinping mai des ca orice lider vestic, a declarat public că Europa nu trebuie să fie remorca Americii, a cerut ca Franța să fie prezentă ca observator la summitul BRICS etc.
Politica „tupeistă” a lui Macron avea doi piloni, ambii în Africa: Unul era cel financiar – întrucât (fapt știut de puțină lume) moneda majorității țărilor din Africa Centrală și de Vest este bătută la Paris. Francul Centrafrican și Francul Vestafrican (în fapt, aceeași monedă, cu două denumiri diferite) sunt din 1946 legate de francul francez, și mai nou de euro, iar băncile din aceste zone au obligația să depună ca garanție 50% din fondurile lor, la Paris. Celălalt pilon este uraniul pe care francezii îl obțin la preț de nimic, din Niger, și care le permite să producă energie multă și ieftină, pe care să o exporte altor țări europene, la un preț umflat și cu profit maxim.
Prin urmare, nu trebuie să surprindă pe nimeni nemulțumirea Franței privind evoluția afacerilor în Niger. În același timp, nu trebuie să ne surprindă nici atitudinea SUA: Spre deosebire de Franța, SUA nu a denunțat evoluțiile din Niger ca fiind o lovitură de stat, întrucât potrivit legislației SUA, aceasta ar obliga la întreruperea oricărei colaborări cu această țară. SUA are baze militare și peste 1.000 de soldați în Niger, iar contractorii Pentagonului câștigă sute de milioane de dolari anual din „instruirea anti-teroristă” a trupelor nigeriene. În același timp, orice evoluție menită să taie din „tupeul” lui Macron în relația cu SUA e binevenită… Poate e doar o coincidență, dar actualul lider al Juntei din Niger și trupele sale figurează pe lista militarilor din această țară care au primit arme și antrenament de la armata SUA, timp de mulți ani…
În rezumat, Niger e o țară bogată, cu o populație foarte săracă, pentru că multiplele resurse valoroase ale țării sunt exploatate pe prețuri de nimic de către companiile vestice, și mai ales în beneficiul Franței. Prin urmare, lovitura de stat a fost întâmpinată cu manifestații de bucurie de majoritatea locuitorilor din Niger – care speră că Junta va întrerupe exploatarea capitalistă care a luat locul exploatării imperialiste, în ultimii 50 de ani. Lovitura de stat militară din Niger nu e unică, în ultimii doi ani având loc evoluții similare în Mali și Burkina Faso (Ciad se încălzește pe margine, să intre pe teren în următoarele luni), iar cele trei țări amenință să creeze un pol anti-francez, anti-imperialist, care să curme influența Parisului în toată Africa Centrală și de Vest.
Cât despre democrația amenințată de lovitura de stat – așa cum explica Simon Ateba (jurnalist african acreditat și activ în Washington – SUA), africanilor în general le plac foarte mult alegerile democratice, pentru că pot să își vândă votul pentru echivalentul a 4-5 dolari (cât câștigă ei normal în 1-2 săptămâni de muncă).
Ca să înțelegem care e legătura României cu Niger, trebuie să ne aducem aminte că în țara noastră s-au născut versurile „Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă”. În UE, suntem pe locul 2 la producția de petrol. Și la gaze naturale suntem pe locul 2, iar la ambele probabil că am putea ajunge pe locul 1 – de exemplu dacă am da în exploatare măcar o parte din perimetrele din Marea Neagră. Avem termocentrale și mine de cărbune să ne ajungă măcar 100 de ani – dar ne-am angajat să le închidem pe toate până în 2026 – că așa suntem noi, mai mioritici… Avem o centrală nucleară, pe o tehnologie aleasă pentru ca ea să opereze cu uraniu și apă grea produse în România – dar am închis mina de uraniu și combinatul de apă grea și acum importăm tehnologie nucleară americană (ca să trebuiască să importăm cu succes și uraniul necesar, de exemplu din Canada).
Asta doar la capitolul energetic, și doar referitor la ultimii ani (la petrol de exemplu avem o istorie de peste 100 de ani ca producător major la nivel mondial – timp în care nu am fost clasificați niciodată ca „țară bogată”). Dacă vreunul din cititori vrea să își facă nervi, poate să se gândească și la potențialul agriculturii românești, care își dă ultima suflare sub povara grâului ucrainean „tranzitat” – în realitate importat (anul trecut România a devenit cel mai mare importator de grâu din Ucraina, depășind China!) Sau la pădurile României, exportate ca biomasă pentru termocentralele „eco” din Germania, sau ca materie primă ieftină pentru industria mobilei din Austria…
În Bulgaria, aproape o treime din PIB vine din turism. În Albania și Muntenegru, 1 din 5 angajați lucrează în turism. De Grecia nu mai zic… Țările mici și sărace din jurul nostru sunt adesea lăudate pentru talentul de a atrage pe turiști și banii lor. În realitate, trebuie observat că principalele resurse naturale ale acestor țări sunt piatra, zăpada, apa sărată și nisipul de pe plajă – iar ele se chinuie să stoarcă ce pot din aceste „bogății”.
România, în schimb, e Nigerul Europei – o țară binecuvântată cu aproape toate bogățiile posibile, dar care de milenii se chinuie să țină capul deasupra liniei de plutire, în timp ce resursele noastre sunt distribuite unuia și altuia, în numele solidarității și echității.
Asemănarea se oprește aici. Suntem geografic situați în Europa – și asta ne-a salvat să ne scufundăm în sărăcia lucie la care sunt condamnați africanii. În același timp, la noi nu o să vezi niciodată o lovitură de stat militară dată împotriva intereselor externe. La noi generalii nu se pun în fruntea revoltei populare, ci devin prim-miniștri – că suntem democrați, ce naiba?!?
Un articol de Răzvan PETRE
