Cea de-a treia zi a festivalului NEVERSEA i-a adus pe scenă pe doi dintre cei mai așteptați artiști în România: DUA LIPA și JASON DERULO. Cei doi artiști au urcat pentru prima dată pe o
scenă din România. JASON DERULO a rămas uluit de numărul mare de fani pe care îi are în România și a declarat că abia asteaptă să se reîntoarcă aici. Peste 53.000 de mii de festivalieri au dansat pe plajă și în cea de a treia zi a festivalului.
La rândul lor Benny Benassi, KSHMR și Nicky Romero i-au făcut pe toți cei prezenți să vibreze, iar focurile de artificii de la finalul celui mai mare festival de la malul Mării Negre au încântat la maxim fanii.
NEVERSEA 2017 a adunat în toate cele trei zile peste 155.000 de participanți din țară dar și din străinătate care au participat atât la concertele de la mainstage cât și de la celelalte scene ale festivalului. Astfel, încă de la prima ediție, NEVERSEA a reușit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar și al doilea festival din România ca număr de participanți, după UNTOLD. Sutele de mii de oameni care au călcat tărâmul magic al festivalului, au trăit experințe unice la cel mai așteptat eveniment de pe plaja din România, NEVERSEA.
Numărul total de participanți reprezintă traficul pe toate cele trei zile ale festivalului.
