Fără categorie

Consiliul Județean Constanța vizitat de specialiști francezi în domeniul asistenței sociale

Conducerea Consiliului Județean Constanța a primit săptămâna aceasta vizita unei delegații franceze formate din reprezentanții Asociației de Prietenie ”Brest” Constanța și Institutul de Științe Educative și Sociale (ITES) Brest.

Relațiile de colaborare dintre Asociația de Prietenie ”Brest” Constanța, Institutul de Științe Educative și Sociale (ITES) Brest și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța datează încă din 2004. De-a lungul acestor ani, au existat numeroase vizite reciproce ale specialiștilor DGASPC, Universității ”Ovidius” și Asociației franceze. Scopul principal a fost realizarea schimbului de experiență și dezvoltarea în domeniul formării profesionale în sfera asistenței sociale și protecției copilului.

 

“Sunt convins că schimbul de experiență a fost extrem de util pentru ambele parți partenere. Mă bucur că în fiecare an, din Constanța, vin în vizită la dumneavoastră, în schimb de experiență, studenți români. Cred că pentru ei o astfel de vizită este o provocare, dar și o șansă reală să aprofundeze cunoștințele legate de asistența socială și protecția copilului”, susține conducerea Consiliului Județean Constanta.
Vizita delegației de la Brest, în județul Constanța, durează de pe data de 3 până pe 6 iulie 2017.

“Consider că formarea profesioniștilor în acest domeniu atât de sensibil, și aici mă refer la protecția socială – reprezintă un proces permanent! Devotamentul, sensibilitatea dar și capacitatea de a oferi afecțiune reprezintă calitățile principale ale specialiștilor în asistență socială” a transmis Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

În urma întâlnirii, partenerii au decis ca schimburile de formare profesională să fie extinse, iar domeniile de specializare să se diversifice având în vedere complexitatea asistenței sociale.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top