La 11 decembrie 2011, după o boală incurabilă, s-a stins din viaţă Leonida Lari, poetă, publicistă, luptătoare înflăcărată împotriva regimului totalitar. La sfîrşitul anilor 80 ai secolului trecut a militat cu ardoare pentru independenţa Republicii Moldova, pentru revenire la alfabetul latin şi declararea limbii române drept limbă de stat. Este o grea pierdere pentru rude, apropiaţi, discipoli, colegi de generaţie şi pentru toţi cei care au cunoscut-o.
Leonida Lari s-a născut la 26 octombrie 1949. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de filologie. Ulterior a lucrat la Muzeul de literatură „Dimitrie Cantemir”, redactor la revista „Literatura şi Arta”, redactor-şef al primei publicaţii în grafie latină din Republica Moldova „Glasul naţiunii”. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990), a condus Liga creştin-democrată a femeilor din Moldova (1990-1997). Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României. A fost o luptătoare temerară contra minciunii, …
La 11 decembrie 2011, după o boală incurabilă, s-a stins din viaţă Leonida Lari, poetă, publicistă, luptătoare înflăcărată împotriva regimului totalitar. La sfîrşitul anilor 80 ai secolului trecut a militat cu ardoare pentru independenţa Republicii Moldova, pentru revenire la alfabetul latin şi declararea limbii române drept limbă de stat. Este o grea pierdere pentru rude, apropiaţi, discipoli, colegi de generaţie şi pentru toţi cei care au cunoscut-o.
Leonida Lari s-a născut la 26 octombrie 1949. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de filologie. Ulterior a lucrat la Muzeul de literatură „Dimitrie Cantemir”, redactor la revista „Literatura şi Arta”, redactor-şef al primei publicaţii în grafie latină din Republica Moldova „Glasul naţiunii”. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990), a condus Liga creştin-democrată a femeilor din Moldova (1990-1997). Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României. A fost o luptătoare temerară contra minciunii, falsificării istoriei, mobilizînd mulţimea la luptă pentru dreptul la adevăr.
Leonida Lari este autoare a 24 de volume de poezie şi proză. A scris articole publicistice, a realizat traduceri din marea poezie universală.
Pentru meritele sale deosebite poeta Leonida Lari a obţinut mai multe premii şi distincţii, inclusiv Ordinul Republicii.
Poetă de talent, patriot înflăcărat, sincer ataşată de dreptate şi adevăr pentru care a luptat întreaga sa viaţă, Leonida Lari va rămîne pentru totdeauna în inimile noastre.
Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu s-o odihnească în pace.
Vlad FILAT, Prim-ministru,
Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Valeriu LAZĂR, Viceprim-ministru, ministru al Economiei
Mihail MOLDOVANU, Viceprim-ministru,
Eugen CARPOV, Viceprim-ministru,
Victor BODIU, Secretar general al Guvernului
