Opinii

Năvodari și localitatea macedoneană Krusevo, orașe înfrățite

Urbe aflată într-un continuu proces de dezvoltare și modernizare, orașul Năvodari este în același timp implicat în creearea unor puternice relații de colaborare cu localități din alte state ale Europei. Ultimul acord încheiat de administrația locală condusă de primarul Nicolae Matei vizează înfrățirea localității dobrogene cu orașul Krusevo din Macedonia. Acordul de cooperare dintre cele două localități a fost încheiat la finalul săptămânii trecute, la Năvodari și survine în urma unor discuții mai vechi, purtate de mai bine de un an. Înfrățirea celor două orașe implică realizarea unor proiecte comune în domeniul culturii, turismului, economiei, sportului și învățământului. Orașul macedonean a fost reprezentat la semnarea protocolului de înfrățire de o delegație numeroasă, condusă de primarul Gheorghi Damceski.

Un articol de Cristian CEALERA

Edilul macedonean s-a arătat încântat de acordul încheiat, declarând că administrația orașului Krusevo are foarte multe de învățat de la cea din Năvodari. „Este un oraș foarte frumos și curat, verde, un oraș foarte dezvoltat și o destinație turistică foarte bună. Sunt convins că această înfrățire va conduce la un schimb pozitiv de idei și de proiecte care, odată realizate, vor fi în avantajul ambelor părți” a mai declarat Damceski. Edilul Nicolae Matei a evidențiat faptul că decizia de înfrățire cu orașul Krusevo se datorează, în mare parte și componentei aromâne, existând o puternică uniune lingvistică ce îi leagă pe membrii aceluiași grup etnic, care locuiesc însă în două țări diferite. Primarul orașului Năvodari a mai declarat: „Să nu uităm că la Krusevo a fost creată în 1903 prima republică democratică din Balcani, vorbim despre o localitate extrem de importantă. Este un oraș care acum are 10.000 de locuitori, dar care este o urbe cu un potențial turistic și economic extraordinar. Turismul montan cu pârtia de schi și telecabina, peisajele de acolo reprezintă puncte de atracție pentru turiști din întreaga lume. Pentru mine, Krusevo este al doilea frate al orașului Năvodari, după cei din Republica Moldova.” Matei a mai adăugat că Krusevo se laudă cu una dintre cele mai importante fabrici de rahat din Europa (superior chiar și celui turcesc!), calitatea produselor de aici fiind recunoscută în multe state de pe Bătrânul Continent. Înfrățirea celor două orașe a demarat deja cu un schimb de experiență, ai căror beneficiari sunt copii din cele două localități. Proiectul “O familie în Năvodari, o familie în Krusevo” își consumă chiar zilele acestea un nou episod, în sensul că, în orașul constănțean au sosit deja 11 elevi macedoneni și trei profesori. Copiii sunt cazați de diverse familii din Năvodari și au astfel posibilitatea de a cunoaște modul de trai și tradițiile dobrogene. Tot anul acesta, elevi din Năvodari vor merge la rândul lor la Krusevo, pentru a petrece câteva zile alături de familii macedonene. În calitatea sa de președinte al Asociației Orașelor din România (AOR), Nicolae Matei i-a înmânat primarului Damceski și colegilor din delegație o plachetă de onoare și insigne.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top