Fără categorie

Natura 2000 opreşte morile de vânt

Săcele, Mihai Viteazu şi Istria, trei comune care ar putea „respira” din nou, datorită eolienelor

Nu puţine sunt primăriile ai căror edili se află pe muchia prăpastiei din cauza datoriilor la energie electrică, apă sau în ce priveşte plata salariilor angajaţilor. Mai în glumă, mai în serios, şefii administraţiilor locale din Constanţa se gândesc serios să pună ”lacătul pe uşă”, chiar dacă doar demonstrativ, din cauza lipsei oricărei surse de venit. În acest context, pare că singura salvare a unora dintre ei este reprezentată de investitorii în energie eoliană. Trei primării reprezentative în acest sens, care vor reuşi să facă faţă cu brio cheltuielilor şi perioadei de criză în care se află, sunt cele din comunele constănţene Săcele, Istria şi Mihai Viteazu.

Un articol de Andreea PAVEL

Mihai Viteazu a învins

Cel mai bun exemplu este primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, care anul trecut, în funcţia de edil, se afla într-o situaţie financiară dezastruoasă, iar primăria pe care o conduce se afla în pragul falimentului. Şeful administraţiei locale a ajuns în situaţia în care nu mai putea plăti salariile şi nici o altă cheltuială lunară. Norocul i-a surâs primarului în momentul în care nu mai avea nici o speranţă şi se gândea să „închidă prăvălia”: a eliberat câteva autorizaţii de construcţie pentru investitorii în energia eoliană şi banii atât de necesari, au apărut în momentul critic, salvând primăria de la faliment.

Eforturi de şase ani, la Istria

În ce priveşte comuna Istria, eolienele au reprezentat primul obiectiv pe care şi l-a propus să îl ducă la îndeplinire, pe atunci proaspăt primar, Ioan Herdean. Ales primar în 2004, edilul din Istria se chinuie de şase ani cu morile de vânt, să dea autorizaţii de construcţie, să înceapă construcţia propriu-zisă şi să încaseze banii care se cuvin administraţiei locale. Istria este, de asemenea, o comună care s-ar putea afla, în curând, în pragul falimentului. “Ne chinuim cu obţinerea avizului de mediu din cauză că facem parte din Natura 2000. Este vorba de vreo 30 de turbine, de pe urma cărora nu putem să beneficiem încă, pentru că nu am obţinut avizul de mediu. Să sperăm că îl vom primi, pentru că altfel… nu vom mai avea nici o un ban. De la Consiliu Judeţean nu primim nimic, de la Guvern nimic”, a declarat primarul Ioan Herdean.

Jumate da-jumate ba, la Hagi acasă

Ioan Oprea, primarul comunei Săcele, nu stă atât de rău la capitolul buget, precum colegii săi, dar nici bine nu poate spune că îi este. Terenurile comunei sunt râvnite de două firme, iar administraţia locală a căzut la înţelegere cu ambele, în total fiind vorba de peste 100 de turbine: “Tot Natura 2000 ne ţine şi pe noi în loc, pentru că nu obţinem avizul de mediu pentru aproape jumătate din turbine. Programul acesta nu are însă nici o logică pentru că nimeni nu a făcut nici un studiu serios. S-au apucat să declare Natura 2000 şi gata. Să sperăm însă că o să se rezolve”. Ioan Oprea se află în aceeaşi situaţie ca şi ceilalţi doi colegi ai săi: nu a primit bani de la Guvern, nu a primit bani de la Consiliul Judeţean Constanţa şi tot ce-i rămâne de făcut este să găsească soluţii pe termen scurt sau lung, pentru a rămâne pe linia de plutire: ”Eolienele ne-ar ajuta mult din punct de vedere financiar.

Un deceniu de Natura 2000

Ca stat membru al Uniunii Europene, ţara noastră are obligaţia să implementeze ”Reţeaua Natura 2000”, urmând cu stricteţe mai multe etape impuse de legislaţia europeană. Ba mai mult, acest aspect a reprezentat una dintre condiţiile integrării României în UE. Natura 2000 reprezintă o reţea ecologică de arii naturale protejate ce are scopul să menţină într-o stare de conservare favorabilă o selecţie a celor mai importante tipuri de habitate şi specii ale Europei. Dar cum în România totul se întâmplă „mai târziu”, iată că şi în acest caz modul de operare al compatrioţilor noştri a lăsat de dorit. Mai mult, ţara noastră riscă să fie dată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) şi să primească amenzi colosale, dacă nu vom dovedi Comisiei Europene că am reuşit să îmbunătăţim reţeaua de situri Natura 2000. Modul în care ai noştri au încercat să implementeze reţeaua Natura 2000 îi supără la culme pe primarii constănţeni. Primarii comunelor Saraiu, Negru-Vodă, Săcele şi Istria sunt doar câteva exemple din rândul celor care îi acuză pe specialiştii Natura 2000 că au catalogat anumite suprafeţe de teren ca aparţinând reţelei europene fără nici un studiu preliminar. Cum s-ar spune ”după ureche”. Vom reveni!

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top