Profil de Primar

Muntele lui Dumnezeu şi izvorul de argint de la Crucea

Cel mai înalt vârf din Constanţa, 204 metri, se află în extremitatea nord-vestică a județului, pe teritoriul sudic al satului Crucea. Denumirea dealului Allah Bair provine din limba turcă veche, iar traducerea este „Muntele lui Allah”. Dealul se află în administrarea Ocolului Silvic Hârşova şi are o suprafaţă totală de 187 de hectare, din care 10 hectare sunt sub protecţia rezervaţiei.

Rezervația naturală a fost înfiinţată în 1980 prin decizia Consiliului Popular Judeţean Constanţa. A fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României. Aria naturală se suprapune sitului Natura 2000 – Dealul Allah Bair. Acest sit a fost menționat în literatura de specialitate încă din anul 1929 și adăpostește aproximativ 30 de specii rare petrofile (plante sau animale care se dezvoltă pe stânci și pietre). Jumătate din suprafaţa sitului este acoperită de vegetaţie stepică ponto-sarmatică petrofilă pe stânci calcaroase şi de loess.
Speciile caracteristice stepei ponto-sarmatice de interes comunitar sunt clopoţelul dobrogean ( vezi foto ), buruiana cu cinci degete şi dediţeii. Rezevaţia naturală Alah Bair prezintă o geomorfologie spectaculoasă, cu râpe adânci de loess ce înfrumuseţează peisajul din zonă, cât şi o bogăţie floristică remarcabilă, ce reuneşte peste 270 de specii de plante pe o suprafaţă foarte mică (10 ha). Vegetaţia de stepă favorizează prezenţa unei bogate populaţii de popândăi. Popândăii trăiesc în colonii întinse, în zone cu iarbă nu foarte mare dar nici prea rară. Alte specii de mamifere întâlnite sunt iepurele de câmp, şoarecele de câmp, vulpea şi dihorul de casă. Râpele formate în loess, surpături spectaculoase şi greu accesibile pentru om, reprezintă un loc ideal pentru cuibărirea mai multor specii de păsări ca dumbrăveanca, lăstunul de mai, prigoria etc.
Un plus al acestui loc este dat de faptul că pe lângă peisajul minunat, dealul oferă şi o privelişte asupra întregii zone.

Mânăstirea dintre dealuri şi izvorul binecuvântat

Între dealurile comunei Crucea se află Mănăstirea „Sfânta Cruce” cu hramul Izvorul Tămăduirii. Lucrările pentru această mănăstire au început în anul 2005 şi au durat circa 4 ani. Anual, mii de pelerini vizitează mănăstirea, dar şi izvorul ce se află în vecinătate. Legendele locului amintesc de un orb care, aflat în trecere prin zonă, a băut şi şi-a spălat faţa cu apa din izvor. Legenda mai spune că la scurt timp drumeţul şi-ar fi recăpătat vederea. De atunci, izvorul este considerat de către localnici şi pelerini, unul binecuvântat.
Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, ne-a declarat că au fost efectuate analize ce au dovedit că apa este foarte pură, o adevarată apă plată. De asemenea, primarul a precizat ca izvorul trece printr-un zăcământ de argint, de aceea apa nu se strică şi este atât de plăcută la gust.

Traseu de 2 ore, pe dealul lui Allah

În luna mai a anului trecut, organizaţia non-guvernamentală „Mare Nostrum” a organizat un traseu tematic de trei kilometri, timp de două ore, pe Dealul Allah Bair. În cadrul proiectului au fost amplasate panouri interactive ce conțin informații despre biodiversitatea specifică a zonei. De asemenea, au fost create materiale informative (broșuri, pliante, hărţi pentru promovarea
traseelor în limba română şi engleză) care au ajuns la agenții de turism, Direcția Silvică Constanța, profesori şi elevi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top