Fără categorie

Monografia comunei Niculițel, de Gheorghe Nicolescu, a fost lansată în cadrul unui spectacol

Sâmbătă, 10 iunie, a fost lansată ediția revizuită a lucrării “Monografia comunei Niculițel”, de Gheorghe NICOLESCU, în cadrul unui spectacol artistic ce a avut loc la Căminul Cultural, oferit de artiști mici și mari, premiați la diferite concursuri și festivaluri din țară. Evenimentul a fost deschis cu o recenzie a cărții, făcută de profesorul Vasile Florică.  Spectacolul artistic a fost susținut de: Ansamblul de dansuri populare „Doruleț” al Grădiniței Niculitel, Ansamblul Folcloric „Plai de dor” și solista ansamblului, Nicoleta Gălățeanu, Ansamblul de dansuri țigănești „Beval”, Trupa de teatru „Geronimo”, Trupa de teatru „Antic”.

“Monografia comunei Niculițel” este o frescă a localității adusă până în prezent de către localnicul Gheorghe Nicolescu, un om preocupat de istorie și de tradiții, îndrăgostit iremediabil de localitatea tulceană și de împrejurimile ei. Iată cum își descrie Georghe Nicolescu demersul literar, cu luciditate și modestie:

Scrierea acestei cărţi, mai ales când e făcută de un amator, este asemenea unei ascensiuni lente şi anevoioase. Cu cât urci, cu cât intri mai adânc în istoria localității şi împrejurimilor, orizontul se lărgeşte, vezi tot mai mult, ştii mult mai multe. În același timp, pe măsură ce urci, la orizont îşi fac apariția noi fenomene. La poale, muntele ţi se pare însingurat şi nu comunică deloc cu împrejurimile. Ajuns în vârf, constați că el nu este decât o parte a unui peisaj uriaş, care se numește ISTORIE.
Nu am pretenţia că am descris unele personaje locale perfect şi, mai ales, obiectiv. Aprecierile mele sunt subiective, eroarea poate aparţine numai acelora care au naivitatea să creadă că dintr-o sumă de portrete subiective se poate naşte unul obiectiv.
Sunt convins că observaţiile şi completările ce vor fi aduse acestei cărți vor creiona, în viitor, o nouă ediție de anvergură. Dar, paginile de faţă rămân peste ani un punct de plecare.

La editarea și actualizarea informațiilor și fotografiilor acestei lucrări a contribuit și echipa ziarului Dezvăluiri.
Primarul comunei Niculițel, Florin Pascale, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea evenimentului și a anunțat că Monografia se va găsi la Biblioteca Școlii Niculițel și la Bazilica Niculițel.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 

 

 

 

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top