Opinii

Modernizarea școlilor și grădinițelor, în atenția administrației comunei Pantelimon

Anul 2017 este un an în care locuitorii comunei constănțene Pantelimon se vor bucura de finalizarea unor ample proiecte de infrastructură. Totodată, reprezentanții administrației locale au agenda plină de noi proiecte depuse spre finanțare la instituțiile centrale cu atribuții în domeniu.
Un astfel de proiect care așteaptă să fie declarat eligibil privește modernizarea instituțiilor de învățământ din Pantelimon. ”Avem depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice mai multe proiecte de extindere și modernizare grădinițe și școli. Avem în vedere dotarea cu grupuri sanitare interioare a grădiniței și școlii din Pantelimonul de Jos și din satul Runcu, iar în localitatea Nistorești vrem să dotăm cu grup sanitar grădinița,” a declarat viceprimarul comunei, Gheorghe Martinescu.

Și realizarea unui Centru After School este tot mai aproape de realitate. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat lista de proiecte selectate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), submăsura 7.2 – infrastructura educațională, pe această listă regăsindu-se și proiectul comunei Pantelimon. Valoarea eligibilă a investiției este de 238.586 mii euro. ”Urmează să semnăm contractul de finanțare, apoi vom demara procedurile de licitație a proiectului”, ne-a declarat viceprimarul comunei, Gheorghe Martinescu. Centrul va avea o bibliotecă, un birou, o sală de calculatoare, vestiar, grupuri sanitare, șase camere și o sală unde va fi amplasată centrala termică alimentată cu combustibil solid. De asemenea, copiii se vor bucura de un spațiu de joacă amenajat în curtea centrului, precum și de un parc.
Totodată, în acest moment în comuna Pantelimon se lucrează la montarea stațiilor de epurare, o etapă finală a proiectului de realizare a rețelei de canalizare. Tot spre finalul lucrărilor se îndreaptă și proiectul de introducere a rețelei de apă în satele comunei. Cele două mari proiecte au beneficiat de fonduri de peste 54 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top