Actualitate

Modernizarea drumurilor va continua în comuna Frecăței, județul Tulcea

Marian Naiman, primarul comunei Frecăței și-a propus ca prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” să atragă bani pentru continuarea modernizării drumurilor comunale, dar și pentru execuția unor podețe de strictă necesitate pentru comunitate.

Proiectul privind „Modernizare drumuri de interes local și execuție podețe pentru asigurarea continuității drumurilor în comuna Frecăței, județul Tulcea” a primit astfel o finanțare de 15.000.000 de lei prin Programul promovat de Ministerul Dezvoltării.

Nu este singurul proiect de infrastructură rutieră pe care comuna Frecăței l-a implementat în ultimii ani. Vă reamintim și investiția de aproximativ 960.000 de euro, finanțată prin ITI Delta Dunării, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

La acestea se adaugă și proiectul de „Modernizare străzi de interes local în satele Frecăței, Cataloi, Poșta și Telița” – 11,510 kilometri – proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Proiectul are o valoare de 12, 75 milioane de lei.

Încă din 2020, primarul Marian Naiman anunța că prioritățile sale de viitor sunt legate de înființare unei rețele de distribuție de gaze naturale, realizarea de terenuri de sport cu nocturnă în satele Cataloi și Frecăței, extinderea rețelei de canalizare, extinderea rețelei de apă potabilă, reabilitarea și modernizarea străzilor din comună, construirea unei creșe în Frecăței și a unei grădinițe în satul Cataloi și multe altele.

În urmă cu câteva luni, Consiliul Local al comunei Frecăței a decis să aprobe depunerea cererii de finanțare și a devizului general estimativ și pentru realizarea obiectivului de investiții „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Frecăței”, în vederea obținerii finanțării prin Programul „Anghel Saligny”.

Comuna Frecăței este situată în partea centrala a județului Tulcea și ocupă o suprafață totală de 12.880 ha. În componența comunei intră patru sate: Frecăței (reședința de comună), situat la 19 km față de Tulcea; Cataloi, situat la 12 km de Tulcea; Poșta, aflat la 2 km de reședința de comuna și Telița, la 18 km de Frecăței.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top