Ministrul Vasile Puscas, seful Departamentului pentru Afaceri Europene, a cerut sprijin ministerelor, pentru a transmite Autoritatilor de Management si potentialilor beneficiari, comunicarea Uniunii Europene aferenta accelerarii platilor pentru finantari nerambursabile.
Apelul a fost facut de seful DAE in cadrul Reuniunii de coordonare in domeniul afacerilor europene, ce a avut loc ieri, 13.04. a.c, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene.
In 8 aprilie a.c, a fost adopatata de catre Comisia Europeana o initiativa care stabileste obiective noi si mai stricte pentru plata fondurilor gestionate direct de Comisia Europeana. Aceste obiective se vor aplica unor fonduri care acopera domenii precum cercetarea, educatia si tineretul, energia si transporturile.
Vasile Puscas a aratat faptul ca unul dintre obiectivele-cheie este reducerea termenelor pentru prefinantarea initiala a finantarilor nerambursabile si contractelor Uniunii Europene de la 30 la 20 de zile, ceea ce va duce, conform…
Ministrul Vasile Puscas, seful Departamentului pentru Afaceri Europene, a cerut sprijin ministerelor, pentru a transmite Autoritatilor de Management si potentialilor beneficiari, comunicarea Uniunii Europene aferenta accelerarii platilor pentru finantari nerambursabile.
Apelul a fost facut de seful DAE in cadrul Reuniunii de coordonare in domeniul afacerilor europene, ce a avut loc ieri, 13.04. a.c, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene.
In 8 aprilie a.c, a fost adopatata de catre Comisia Europeana o initiativa care stabileste obiective noi si mai stricte pentru plata fondurilor gestionate direct de Comisia Europeana. Aceste obiective se vor aplica unor fonduri care acopera domenii precum cercetarea, educatia si tineretul, energia si transporturile.
Vasile Puscas a aratat faptul ca unul dintre obiectivele-cheie este reducerea termenelor pentru prefinantarea initiala a finantarilor nerambursabile si contractelor Uniunii Europene de la 30 la 20 de zile, ceea ce va duce, conform sefului DAE, la ” accelerarea programelor de
dezvoltare a Romaniei”.
In cadrul intrunirii s-a adus in discutie si aprobarea de catre Consiliul de Ministri al UE a Regulamentului care permite alocarea mai rapida a fondurilor structurale in vederea atenuarii efectelor crizei economice.
Astfel, statele membre vor avea acces la fonduri de pre-finantare de 6,3 miliarde euro ( 1,8 miliarde de euro vor fi alocati Fondului Social European si 4,5 miliarde vor fi gestionati in cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regionala).
