Politic

Ministrul Muncii recunoaște că dacă am avea guverne responsabile, pensia minimă ar fi 3000 lei

Marius Budăi, ministru al Muncii a declarat de curând: „Dacă am avea guverne responsabile, pensia minimă în România ar fi de 3.000 de lei”.

Cu alte cuvinte, spune deputatul Forța Dreptei, Bogdan Bola, un ministru recunoaște că Guvernul din care face parte este iresponsabil.

Marius Budai, pentru cine nu știe, este membru PSD și ocupă pentru a doua oară fotoliul la Ministerul Muncii (a fost ministru și în cabinetul Dăncilă).

„Ca politician PSD, Budăi ar trebui să recunoască și minciuna cu care partidul a amăgit pensionarii din România în campania electorală din 2020.

Atunci promiteau o majorare a pensiilor cu 40% dacă lumea îi va vota, promiteau că inechitățile dintre pensionarii cu aceeași vechime în muncă, aceeași experiență, vor dispărea. Acum sunt la guvernare alături de PNL, au portofoliul Muncii, și nu pot decât să recunoască faptul că sunt iresponsabili și să se comporte de parcă ar fi în opoziție, mai spune Bogdan Bola.

Tot el mai completează în comentariul său: “Nu ne așteptăm la onoare din partea domnului Budăi. Într-o țară civilizată, după o astfel de declarație, un ministru pleca din Guvern. La noi, în Guvernul USL 2.0 el este susținut chiar și de către peneliști.”

(Sursa foto – Facebook/Marius Budăi)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top