Politic

Mesajul deputatului Bogdan Bola cu ocazia Zilei Marinei: La mulți ani tuturor marinarilor, bun cart înainte și vânt din pupa!!!

Cu ocazia Zilei Marinei, deputatul constănțean al partidului Forța Dreptei a transmis un mesaj tuturor marinarilor:

“Știați că toate tradițiile Bisericii Ortodoxe susțin că Sfântul Protector al Marinarilor este Sfântul Nicolae? Prima asociere între numele Fecioarei Maria și Sfânta Ocrotitoare a Marinei a fost făcută în 1902, de către primarul Constanței Cristea Georgescu.

Fire întreprinzătoare, primarul nostru lansează pe 06 august 1902, prin adresa cu nr. 6082, prima invitație oficială de Ziua Marinei. Acesta se adresează primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători: ,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, serate veneţiene, mare bal pe apă, bărci alegorice, descoperirea Americii, naufragiul Meduzei, corabia Argonautilor şi altele”.

Astfel, Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august. Ceea ce inițial s-a dorit, de către primar, a fi un eveniment special creat doar pentru a face publicitate orașului Constanța și de a atrage cât mai mulți turiști dornici de agrement, a devenit o sărbătoare simbolică și statornică pentru data de 15 august – Serbările Nautice.

La acel moment, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În 1911, serbările au fost organizate de Societatea Marinarilor ,,Regina Elisabeta”, iar manifestările au fost deschise pe 14 august, zi în care s-au desfaşurat la Constanţa cursele de bărci cu vele şi rame, militare şi civile. Premiile au fost asigurate de antreprenorul Cazinoului comunal şi de către compania dramatică „Davila“. Serbarea propriu-zisă, de a doua zi, a cuprins manevra de salvare a unui vas naufragiat, scafandri la lucru în apă şi la suprafaţă, sărituri cu bicicletele în mare, cavaleria nautică şi alergări de cai pe mare, curse după rațe, excursii pe mare cu vaporul ,,Împăratul Traian” şi o serată veneţiană.

Din anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Știați că chiar și pe atunci, birocrația punea piedici desfășurării evenimentelor culturale? În 1912, Primăria Comunei Constanța a respins solicitarea organizatorului Serbărilor Nautice, Societatea „Regina Elisabeta”, care dorea ajutor financiar pentru sporirea manifestațiilor pe mare. Motivul? Păi lipsa fondurilor, evident…

Ziua Marinei s-a serbat şi la bordul bricului „MIRCEA”, care, în perioada 1 iulie – 2 septembrie 1925, a executat un marş de instrucţie pe itinerarul Constanţa, Pireu, Corfu, Durazzo, Boche di Cattaro, Suda, Rhodos, Smirna, Ceanak, Cospoli, Constanţa. În anul următor, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica şcoală pentru toţi marinarii români să se numească şcoala Navală a Maiestăţii Sale ,,MIRCEA” şi a creat ,,Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în ,,Virtutea Maritimă”.

În perioada interbelică, pe lângă tradiționalele regate cu bărci, în a doua parte a serbării se organiza o serată venețiană pe apă, în dreptul Cazinoului, însoțită de un concert instrumental și diferite figuri alegorice realizate de cercetași. Să nu uităm că în 1936, în cadrul festiv al Zilei Marinei, a fost botezat primul submarin românesc, N.M.S. Delfinul.

La 15 august 1937, pentru prima dată în istoria Marinei Militare Române, Franţa a trimis la Constanţa contratorpilorul ,,Vauban”, pentru a o reprezenta la serbările Zilei Marinei. Un an mai târziu, din cauza doliului naţional pricinuit de decesul, în ziua de 18 iulie, a M. S. Reginei Maria a României, tradiţionalele serbări de Ziua Marinei au fost amânate pentru data de 8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului.

Din anul 1954, Ziua Forţelor Maritime Militare s-a serbat, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, în prima duminică din luna august, iar programul acestei zile a fost politizat şi adaptat noii ideologii, promovată intens şi în rândurile armatei. Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe.

Pe final, ca fapt divers, chiar dacă nu are legătură directă cu această zi, consider că este important să menționez că în anul 1860, din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ia naștere Marina Militară Română Modernă. Acest eveniment are loc după Unirea Principatelor Române în 1859, fapt care a atras după sine unificarea flotilelor celor două țări surori în 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei, comanda acestei structuri, care a constituit nucleul viitoarei conduceri a Marinei Militare, fiind încredințată colonelului Nicolae Steriade.”

(Sursa foto – Facebook/Bogdan Bola)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top