Fără categorie

Măsuri energice pentru o guvernanță economică mai eficientă

Măsuri energice pentru o guvernanță economică mai eficientă

Măsuri energice pentru o guvernanță economică mai eficientă

Herman Van Rompuy, președintele Consiliului
European (dreapta), alături de
Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, și de Yves Leterme,
prim-ministrul Belgiei
© Uniunea Europeană

Cu ocazia reuniunii de la Bruxelles din 28-29 octombrie, șefii de stat și de guvern ai UE au luat decizii importante de consolidare a monedei euro.Aceștia au adoptat raportul final al Grupului operativ privind guvernanța economică și au convenit asupra necesității unui mecanism permanent de criză pentru zona euro.
„Odată cu aprobarea raportului grupului operativ și cu decizia referitoare la calea de urmat în privința mecanismului de criză pentru zona euro, Consiliul European a consfințit un pact puternic de consolidare a monedei euro.Este una dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat în ultimele luni”, a declarat Herman Van Rompuy.
Cea mai importantă inovație o c…

Cea mai importantă inovație o constituie crearea unui nou cadru de supraveghere macroeconomică pentru depistarea dezechilibrelor și riscurilor emergente, inclusiv a decalajelor în materie de concurență.
Responsabilitatea fiscală va fi de asemenea consolidată în temeiul unui Pact de stabilitate și de creștere mai puternic. Conform noilor norme, sancțiunile progresive pot fi aplicate mai devreme în cadrul procesului de supraveghere bugetară. Pe lângă criteriul deficitului, datoria publică va fi la rândul ei luată în calcul.
Mai mult, Consiliul European a convenit asupra instituirii unui mecanism permanent de criză care să garanteze stabilitatea sectorului financiar în zona euro. Președintele Herman Van Rompuy va iniția consultări cu statele membre, axate pe o modificare limitată a tratatului, necesară pentru instituirea unui astfel de mecanism.
Consiliul European a stabilit de asemenea prioritățile UE pentru viitorul Summit G20 de la Seoul. Printre chestiunile implicate se numără viabilitatea financiară, rata ridicată a șomajului și caracterul imprevizibil al prețurilor bunurilor de larg consum pe plan mondial. La Seoul, UE va sublinia necesitatea menținerii în continuare a deschiderii piețelor și a adoptării unei agende pentru dezvoltare orientată spre creșterea economică. Va fi adus în discuție, de asemenea, subiectul reformei Fondului Monetar Internațional.
În final, liderii au discutat despre pregătirea Conferinței de la Cancún privind schimbările climatice și despre mesajele-cheie ale UE pentru summiturile viitoare cu SUA, Rusia și Ucraina.

Informații suplimentare:
Concluziile Consiliului European (pdf)
Difuzarea pe internet a conferinței de presă
Raportul grupului operativ (text integral) (pdf)
Fișa de informare privind procedurile de supraveghere din UE (pdf)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top