Președintele Consiliului județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, s-a aflat din nou pe teren alături de șeful RAJDP Constanța- Lucian Lungoci, de data aceasta pe traseul drumului județean DJ 225.
“Legăturile rutiere dintre localități contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea fiecărei zone. O infrastructură de calitate și sigură pentru circulația transportului de persoane și de marfă atrage după sine o creștere economică în comunități.
Pentru anul în curs ne vom focusa pe zona de nord a județului și am demarat deja lucrările la DJ 225, Saraiu – Dulgheru – Vulturu – Runcu – Pantelimon – Târgușor. Drumul are o lungime de 36 de km și va fi refăcut în totalitate. Colegii de la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța au început decopertarea stratului de uzură învechit urmând ca apoi să realizeze lucrări de turnare a unui covor asfaltic nou, de refacere a acostamentelor pietruite și reprofilare/decolmatare rigole.
În cel mai scurt timp locuitorii acestei zone vor beneficia de o rută pe care circulația automobilelor se va realiza în cea mai mare siguranță”, a declarat cu această ocazie președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.