Ăştia se tem că paşapoartele „biometrice” şi bio-cipurile Satanei aduc după ele sfârşitul lumii. Eu, însă, mă sperii mai tare de marea de prostie, parvenitism şi grobianism ce se umflă de la o zi la alta, ameninţând să ne înece. Soluţia ar fi să te ascunzi, să stai în casă? Nuu, o simţi şi acolo, sub forma vecinului de la trei, care dărâmă pereţii să îşi facă „living”, a vecinilor de la parter care urlă ca pe maidan şi trântesc uşa de la baie la două noaptea şi a vecinilor de peste drum, care au revendicat nu numai terenul pe care şi-au făcut vilă, ci şi drumul de acces spre curtea ta. Prostia, ignoranţa şi nesimţirea trec şi prin 30 de centimetri de beton armat, iar atunci când nu reuşesc, îţi sună direct la uşă…
Un editorial de Răzvan PETRE
Se întâmpla în urmă cu câţiva ani. Deja semnele începuseră să fie din ce în ce mai rele. Eram pe un canal din Deltă, în barcă, împreună cu unchiul meu. Mergeam greu, la deal, iar barca plina de sarsanalele tipice finalului de concediu abia se târa. La un moment dat, am observat, în spate, o barcă rapidă, cu doi bărbaţi şi două femei. Cel ce conducea ne făcea semne să tragem deoparte. I-am atras atenţia unchiului şi ne-am oprit deoparte, să vedem ce vroia cetăţeanul. Vazând că am tras la mal, conducătorul şalupei a accelerat, provocând un val uriaş, ce ne-a întors în loc şi ne-a băgat apă în barcă.
Am rămas uzi şi aiuriţi, după care am înţeles că gesturile disperate pe care le făcea maimuţoiul idiot din barca cealaltă nu însemnau „Opriţi să vă spunem ceva!”, ci „Dă-te, bă amărâtule, la o parte!”. Ne-am revenit treptat din uimire. Totuşi, eram copleşiţi, neputând să acceptăm ce ni se întâmplase. Eram, ce-i drept, pe la mijlocul unor coclauri, iar nu la vreo recepţie dată de regina Elisabeta a II-a, deci nu era normal să ne aşteptăm să se respecte vreo etichetă strictă. Dar chiar atâta mârlănie, atâta nesimţire şi lipsă de respect pentru lege şi pentru bunul-simţ ni se părea prea mult.
După maxim jumătate de oră, imbecilul şi maşinăria lui infernală au trecut din nou pe lângă noi, în sens opus. I-am urat (mai degrabă, urlat) ceva de sănătate şi l-am salutat insistent cu degetul mijlociu ridicat spre cer. Cunoşteam bine împrejurimile – nu era loc bun de acostare, darămite vreun punct de interes sau vreo aşezare umană cât de mică, cale de cel puţin douăzeci de kilometri, în direcţia în care trecuse mai înainte. Să parcurgi acea distanţă şi să te întorci, chiar şi la cei 50-60 km/h cu care se deplasa, era imposibil. Concluzia era una singură: Javra naibii ne făcuse semn să ne dăm la o parte, apoi ne stropise şi fusese la un pas de a ne scufunda, toate astea pentru că el, nenorocit scârbavnic ce era, se… plimba cu bărcuţa!
Un cretin e dispus să te înece, ca să nu îşi întrerupă plimbarea pe apă. Alt cretin îşi târâie Loganul cu spoiler şi praguri de curse prin toate hârtoapele, până în poiana din vârful muntelui, după care te împroaşcă cu manele până la două noaptea, când cade, beat-mort, între rabla lui de lux şi cortul tău. Alt cretin îşi turează la maxim ATV-ul lui de ţăran oier, în faţa Teatrului din centrul Constanţei, ca să vadă fetele de la terasă cât de mulţi cai-putere ţine el între picioare. Lista tembelismelor iese din sfera sporturilor cu motor, prelungindu-se la restaurantele cu ştaif invadate de maimuţoi în adidaşi de firmă, care apreciază vinul în funcţie de etichetă şi preţ piperat şi până la neghiobii care îşi întind cinşpe lansete la balta (din care cel puţin două le încalecă pe cele ale vecinului de vad).
Ăştia se tem că paşapoartele „biometrice” şi bio-cipurile Satanei aduc după ele sfârşitul lumii. Eu, însă, mă sperii mai tare de marea de prostie, parvenitism şi grobianism ce se umflă de la o zi la alta, ameninţând să ne înece. Soluţia ar fi să te ascunzi, să stai în casă? Nuu, o simţi şi acolo, sub forma vecinului de la trei, care dărâmă pereţii să îşi facă „living”, a vecinilor de la parter care urlă ca pe maidan şi trântesc uşa de la baie la două noaptea şi a vecinilor de peste drum, care au revendicat nu numai terenul pe care şi-au făcut vilă, ci şi drumul de acces spre curtea ta. Prostia, ignoranţa şi nesimţirea trec şi prin 30 de centimetri de beton armat, iar atunci când nu reuşesc, îţi sună direct la uşă…
Proporţional cu marea de ignoranţă, în ochii mei se ridică o mare de ură, din ce în ce mai neagră şi mai furioasă. Cum se poate ca un bou, care nu face diferenţa dintre un chablis şi un pinot gris, să stingă fructul vinotecii într-o noapte de beţie? Cum laşi Tu, Doamne, pe acest nesăbuit, cu boxele lui neghioabe şi cu gunoaiele aruncate în pădure, să tulbure liniştea codrilor Tăi? Cum e posibil ca cel ce nu cunoaşte Frumuseţea nici atunci când stă lângă ea, să poarte cu naturaleţe titlul de estet? Nu este loc să te ascunzi şi momentele de linişte sunt din ce în ce mai rare şi mai scurte. Cât despre neghiobi şi smintiţi, ei bine, asta este, trebuie să ne convieţuim cu ei. În definitiv, şi ei sunt făpturi ale aceluiaşi Dumnezeu.
