Mămăliga care nu face explozie

“Campania Negativa” de fabricatie ruseasca
 
Scenariul lui Gorbaciov continea, atat o evaluarea  – care descria o agravare a situatie din Romania, in contextul in care, N.Ceausescu refuza sa paraseasca puterea, cat si existenta riscului ca in primavara lui 1990 sa izbucneasca in Romania o revolta populara spontana cu urmatoarele consecinte imediate: 1) ruperea Romaniei din “Pactul de la Varsovia”, 2) indepartarea completa a Romaniei din sfera de influenta sovietica, 3) lansarea Romaniei pe circuitul occidental, avand ca principale repere Franta si SUA. Acestea au fost motivele pentru care serviciile de informatii sovietice au fost nevoite sa negocieze cu serviciile franceze, americane si cu cele din R.F.G. etapele si “forma” actiunii. Campania de “demonizare” a cuplului Ceausescu, initiata in presa occidentala (fapt necunoscut in Romania acelor zile), fusese pusa la cale si finantata de serviciile sovietice, care incercau astfel sa preseze si mai mult Franta si implicit SUA la negocieri. Acesta a fost si momentul in care, imaginea externa a Romaniei a fost demolata pana la temelie, sistematic si cu precizie, ororile prezentate in presa europeana ne putand fi estompate prin actiunea din decembrie ‘89 si nici ulterior, unele dintre vechile scenarii fiind inlocuite mereu cu altele noi.

Aceasta imagine catastrofala proiectata Romaniei s-a conservat in timp, prin secventele de la Targoviste, ce prezentau “lichidarea” cuplului Ceausescu, imagini ce-au etichetat Romania definitiv. Fiecare cetatean al Romaniei ar fi trebuit si ar trebuii sa se intrebe, cate executii de sefi de state ori de conducatori s-au mai vazut la televizor? Cat va exista pelicula, imagine, fiecare roman va suporta consecintele acestei greseli istorice sau mai bine zis “conjuncturi istorice”. In acele zile de decembrie, cetatenii Europei au fost informati prin buletinele de stiri si editiile speciale televizate, ca in Romania, revolutionarii, adica populatia, la prins si impuscat cu sange rece pe dicatorul Ceausescu si pe sotia acestuia Elena Ceausescu. Nu s-a pomenit nimic de “armata revolutionara” sau de “complotul intern”. Scenariul simplut dar eficient, era compus din doua elemente cu efect logic calculabil. Ceausecu dezerteaza (“a fugit” – asa cum s-a zvonit pe strazile tarii), iar revolutionarii (poporul roman), pun mana pe odiosul dictator si-l condamna rapid la moarte. Totul fiind transmis in direct, Romania dand dovada in acest mod de o transparenta totala . Aceasta “Campanie Negativa” a continuat si dupa decembrie 89, cu monstruasele mineriade intens mediatizate. Tinta fiind atinsa cu succes si regularitate, iar Romania  proiectata prin recul, in sfera de influenta sovietica (un nou pariu castigat cu Occidentul). Canalele de manipulare si control raman astfel deschise, iar cercurile de interese economice se extind freatic, acaparand principalele ramuri de interes strategic ale Romaniei. In spatele decorului instabil, dominat de incertitudini, zarurile fusesera deja aruncate, totul fusese stabilit in detaliu. Regretatul istoric si om de carte, Dan Amedeo Lazarescu (tatal vitreg al Premierului, Calin Popescu Tariceanu), povestea ca, anul 1989 la-r fi prins in Franta, unde a aflat de la cercurile franc-masonice din Paris ca termenul limita stabilit pentru Ceausecu va fi martie 1990. Aceasta informatie nu surprinde pe nimeni la 15 ani de la evenimente. Pregatirea si actiunea “Revolutiei” din Romania este desconspirata si de documentele descoperite si cercetate de alti doi istorici romani de marca: Este vorba de Mihai Retegat si Dumitru Preda care a scris si o carte intitulata “Principiul Dominoului”, in introducerea careia, sunt prezentate fragmente din aceste documente ce reprezinta scenariul rusesc al actiunii din ’89. “Principiul Dominoului” este considerata de cei mai multi istorici din Romania cea mai buna carte ce-a fost scrisa despre “Revolutia din decembrie ‘89”.

Armata Romana a suferit un soc psihologic
 
Motivele pentru care Nicolae Ceausescu nu a cedat presiunilor internationale, refuzand orice varianta de compromis propusa pentru inlaturarea sa, erau motive strict personale. Ce nu realizase pana in acel moment N. Ceausescu era faptul ca, gresise enorm fata de poporul roman prin politica sa economica, dar in mod special si particular gresise fata de Armata Romana. Prin actele sale necugetate, prin ordinile si dispozitiile date, Ceausescu a expus Armata, lovind profund in acesta institutie fundamentala care avea un cuvant greu de spus in legatura cu soarta Romaniei. Acea povestea inventata prost, cu armata care a tras in taranii revolutionari de la “Rascoala din 1907”, provocand unsprezece mii de victime, poveste “prelucrata” ulterior in manualele de istorie si predata in scoli, avea rolul de a lovi in imaginea armatei cu scopul direct de a o subjuga intereselor obscure de partid. Astazi, aceasta poveste socialista poate fi “demontata” foarte usor, un capat de ata fiind chiar numarul taranilor morti atunci, cu mult mai mic decat cel declarat de istoria manualelor socialiste. In aceste conditii Armata Romaniei a suferit un soc de imagine cumplit, aproape fatal, fapt prezentat si de istoricul Mihai Stoenescu, fostul sef al Directiei de Relatii Publice (DRP) al Armatei care intr-o emisiune televizata la postul OTV a precizat ca “acele procente mari care le are Armata, nu se refera la respectul si la dragostea fata de institutia militara, ci la sentimentul de insecuritate si de teama, care determina indreptarea interesului catre armata – frica determina interesul si respectul fata de Armata”.  O astfel de Armata zdruncinata nu-l mai putea sustine pe Nicolae Ceausescu, aceasta institutie fiind prin definitie si menire un aparator al puporului, al cetateanului, majoritatea militarilor fiind impotriva politicii ceausite. Daca Ceausescu ar fi cedat presiunilor exercitate vadit asupra sa, majoritatea evenimentelor sangeroase din 1989 nu s-ar mai fi petrecut.

 Cartea scrisa de Mihaela Ceausescu, fica lui Marin Ceausescu (fratele lui N.C.), contine un pasaj in care este descrisa venirea in iunie ‘89 la Bucuresti a lui Marin Ceausescu, special pentru a se intalni cu Nicolae Ceausecu. In pasajul cu pricina, este prezentat un citat din convorbirea telefonica a lui Marin C. cu N.C. in care M.C. spune: “Nicule s-au inteles si cei din Est si cei din Vest, au pregatit un scenariu sa te rastoarne. Nu le face jocul! Cedeaza si pune-l pe Iliescu la conducere”. Vizita la Bucuresti a lui Marin Ceausescu in vara lui ‘89 nu era intamplatoare. Acesta fusese contactat de seful de antena al CIA de la Viena, care ia cerut sa ia legatura cu Nicolae Ceausescu si sa-i explice acestuia limpede, ca sovieticii i-au pregatit debarcarea si ca se poate ajunge chiar la un “deznodamant tragic”. Un gest similar cu cel intreprins de Marin C. este facut si de Ilie Ceausescu, care in dimineata zilei de 22 decembrie, la orele sase si treizeci de minute, il trezeste din somn pe Nicole Ceausescu rugandul insistent sa cedeze puterea si sa constituie un guvern condus de Ion Iliescu. De acesta data intervine agresiv Elena Ceausescu care-l goneste pe Ilie Ceausescu si astfel si aceasta varianta este pierduta.

Pe 17 decembrie, in plina “criza” la CEPEx, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul.” A doua zi a plecat in Iran. La reantoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Pe 21 decembrie rosteste un discurs televizat direct din studiourile aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 22 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon (in limbaj strict tehnic “magnetofon” poate fi numit orice aparat ce utilizeaza, “citeste”, de pe banda magnetica pe “rola” sau pe caseta) cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 22 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a “Pietii Palatului”, si in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus pe statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 22 decembrie, atunci cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona “Victoriei”. Cei prezenti intra in panica si incearca speriati sa se refugieze. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga disperat: „Stati linistiti tovarasi!”, “Alo! Alo!”. Elena striga si ea, dar prea tarziu, mitingul s-a spart. Un val de manifestanti intra rapid in “Piata Palatului”, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza astfel in “Piata Universitatii” primul nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi “agitatori” in civil, care pozeaza in anticomunisti. In timp ce in fata cladirii C.C.-ului aveau loc miscari masive ale maselor de oameni speriati, Televiziunea Romana transmitea in direct imagini cu dictatorul ramas in balcon, care inca mai incerca, fara sa inteleaga ce se intampla, sa calmeze spiritele din piata. Cei insarcinati cu securitatea, il sfatuiesc pe Ceausescu sa paraseasca balconul si sa se refugieze in interiorul cladirii, fapt care sa si petrecut. “Ascuns” in cladire, Ceausescu este dezinformat sistematic, spunanduise ca afara sunt doar niste huligani care agita spiritele. Ceausescu cere sa vorbesca urgent cu generalul Stanculescu, care s-a si prezentat in scurt timp in fata “comandantului suprem”, dar in civil si cu piciorul pus in ghips (o veche “gluma” proasta de pe front). In acesata ipostaza Stanculescu ii raporteaza lui Ceausescu ca nu ar fi vorba de “huligani”, ci de un grup de “muncitori” nemultumiti, care-au inceput sa protesteze. Realizand probabil postura “delicata” in care se afla, dictatorul cere sa se constituie un grup de comanda chiar in sediul C.C.-ului, pentru coordonarea crizei, insa ulterior accepta propunerea de a fi evacuat in “siguranta”.