Guvernul „usucă” tot
În perioada 21-24 februarie 2010 a avut loc cea de a XIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România. Principala temă a adunării generale a constituit-o analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, autorităţile administraţiei publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum şi a unei accentuate diminuări a capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale.
Un articol de Andreea PAVEL
Mulţi dintre primarii din judeţul Constanţa nu au participat la întrunire, dezamăgiţi fiind că nici o astfel de dezbatere nu s-a materializat în fapte concrete, ci s-a finalizat doar cu promisiuni peste promisiuni din partea reprezentanţilor Executivului.
Pe de altă parte, premierul, miniştrii şi secretarii de stat prezenţi la eveniment au continuat lista promisiunilor, bătând primarii prieteneşte pe umăr şi spunându-le: „Ok, se rezolvă!”. Rămâne să vedem dacă, în viitor, edilii îşi vor recăpăta interesul pentru şedinţele A.Co.R şi dacă Guvernul, de această dată, îşi va respecta angajamentele făcute.
Boc a promis marea cu sarea
Primul ministru a declarat că deja s-a adoptat un act normativ prin care Guvernul vine în sprijinul comunelor, al oraşelor, al muncipiilor şi al consiliilor judeţene, pentru a putea utiliza mecanismul garanţiilor de stat şi, astfel, pentru a se putea asigura partea de cofinanţare la proiectele europene. „Astfel, primăriile care nu dispun de fondurile necesare în bugetul local pentru a pune partea lor de cofinanţare la proiectele europene pot folosi instrumentul garanţiei de stat, cu care merg la bancă, se obţine împrumutul, se primeşte fondul european şi se derulează proiectul astfel încât să nu se creeze blocaje pe aceste fonduri europene”, a declarat Boc. Premierul a mai declarat că s-au luat măsuri şi în ce priveşte ridicarea prefinanţarii de la 10% la 15% şi de la 15% la 30%, tocmai în încercarea de a acorda resurse financiare prin care să poată fi acoperite inclusiv o parte din cheltuielile legate de TVA., analizând posibilitatea de mărire, în continuare, a prefinanţării. „Astfel, pentru partea de cofinanţare s-a emis o ordonanţă de urgenţă cu privire la sprijinul prin garanţiile de stat, astfel încât administraţiile publice locale să poată avea proiectele europene îndeplinite”. Totul e simplu şi frumos când eşti mic… .
Primarii nu mai au pic de încredere
Mulţi dintre primarii constănţeni nu au participat la întrunirea A.Co.R din februarie, din cauza lipsei banilor. Unii edili ne-au făcut un calcul rapid în urma căruia ajungeau la suma de aproape 2000 de euro în care era inclusă cazarea (la Rin Grand Hotel), masa şi banii de cheltuială pe parcursul celor 3-4 zile, cât a durat întreaga dezbatere.
Un alt motiv este faptul că cei mai mulţi dintre primari, dezamăgiţi de lipsa de interes pe care reprezentanţii Guvernului au manifestat-o faţă de şefii administraţiilor locale până acum, au considerat că este în zadar să mai participe la astfel de întâlniri, ţinând cont că oricum nici o promisiune nu va fi respectată. Opinia generală a edililor constănţeni este aceea că „sunt buni doar ca maşinării de strâns voturi”. Având în vedere lipsa de reacţie a Guvernului la problemele din mediul rural, tindem să le dăm dreptate celor în a căror cârcă sunt aruncate toate problemele care apar când ceva nu merge bine.
Ce a transmis Constanţa, Guvernului?
Printre cele mai importante teme supuse dezbaterii de către Preşedintele Filialei Judeţene a Asociaţiei Comunelor din România şi primar în localitatea Cumpăna, Mariana Gâju, s-au numărat următoarele:
excluderea totală a TVA-ului aferent proiectelor cu finanţare europeană;
achitarea cu prioritate a lucrărilor efectuate prin HG. nr.577/1997 şi a Ordonanţei nr. 7/2006, precum şi a contravalorii facturilor ce reprezintă lucrări executate şi recepţionate în anii 2008 şi 2009, pentru care, în unele cazuri constructorii au acţionat în instanţă unităţile administrativ-teritoriale (ex: cazul Primăriei Cumpăna);
scutirea primăriilor de taxe de avizare către diferitele regii şi societăţi (ex: Raja, Electrica, Romtelecom, Transgaz, Drumuri Naţionale, Drumuri Judeţene, Mediu, O.C.P.I.) necesare depunerii proiectelor;
transferul de la unităţile militare dezafectate către unitatea administrativ-teritorială a terenurilor şi construcţiilor;
desfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului şi transferul de la Agenţia Domeniului Statului către unitatea administrativ-teritorială a terenurilor pe care le are în administrare ADS-ul;
demararea unor investiţii privind reabilitarea sistemului de irigaţii din Dobrogea;
revenirea asupra proiectului de lege privind normativul de personal din primării;
stabilirea salarizării fără diferenţiere între nivelul de la oraşe cu cel de la comune;
