Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a mers în vizită pe 4 mai la șantierul podului ce va face legătura între județele Tulcea și Brăila. Teodorescu a transmis cu acest prilej că în toată această perioadă de restricții, lucrările nu s-au întrerupt.
S-au implementat măsuri de protecție și s-a lucrat în mod responsabil, astfel încât toți cei implicați să fie în siguranță. Am vizitat blocul de ancoraj susținere pod, unde s-a ajuns la faza 7 (din 10), mai sunt 5 metri și jumătate până la cota sub radier. Constructorul speră ca până la finele lunii mai să aibă și egalizarea turnată și să înceapă armarea la radier, iar la turn, armarea totală va fi finalizată săptămâna aceasta. Aproape jumătate din radier este turnat și s-a început și armarea pereţilor.
Ca de fiecare dată, eu vă sunt alături, deoarece sprijinindu-ne unii pe alții, vom trece mai ușor peste această perioadă dificilă, cu cât mai putini oameni afectați, a transmis Teodorescu