Deputatul Lucian Lungoci a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Dobrogei, în care a evidențiat importanța acestei zile și a adus un omagiu eroismului ofițerilor și dorobanților Armatei Române. În discursul său, deputatul a încurajat manifestarea de respect față de cei care au traversat Dunărea în vederea obținerii Independenței de Stat și a îndemnat la învățarea din viziunea și patriotismul clasei politice care a contribuit la construirea României Mari.
„Ziua Dobrogei este momentul potrivit să ne înclinăm cu respect profund în fața eroismului ofițerilor și dorobanților Armate Române, care au trecut Dunărea, ne-au câștigat Independența de Stat și dreptul de a readuce acasă pământul unde-a-ncolțit dintâia oară sămânța genezei românești.
Ziua Dobrogei este momentul potrivit să privim cu respect și să învățăm a repeta viziunea și patriotismul acelei clase politice, care a construit România Mare pas cu pas, sacrificiu cu sacrificiu, victorie cu victorie.
Ziua Dobrogei este momentul potrivit să transmitem lumii, CU MÂNDRIE, că noi, oamenii care ne-am născut pe pământul dintre Dunăre și Marea cea Mare suntem, oricând, un exemplu de CONVIEȚUIRE ÎN FRĂȚIETATE, indiferent de etnie și religie!
La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, Dobrogeni, oriunde v-ați afla”, a declarat Lucian Lungoci.
