Proiectul primăriei va dezvolta considerabil segmentul economic al comunei
Una dintre veştile bune din acest an pentru locuitorii comunei Lipniţa este că aceştia nu vor mai fi obligaţi să ocolească 40 de km pentru a ajunge în Bulgaria. De-acum înainte distanţa va fi de aproape trei ori mai scurtă, datorită unui proiect european în valoare de şase milioane de euro, care presupune cooperarea transfrontalieră între localităţile Lipniţa-Kaynardja. Printre altele, cooperarea prevede asfaltarea unui drum de 15 kilometri, care va face legătura între comuna constănţeană şi cea bulgară. Acest lucru se va materializa în dezvoltarea simţitoare a segmentului economic din Lipniţa, mai ales în ce priveşte comerţul cu cereale.
Un articol de Andreea PAVEL
„Deja am făcut licitaţia pentru achiziţionarea unei maşini de intervenţii. Lucrarea propriu-zisă nu s-a demarat, pentru că mai urmează nişte licitaţii şi preconizăm că în aprilie va începe lucrul la drum. Acesta deja există între cele două localităţi, dar nu este asfaltat. Va fi gata în septembrie 2012, dată până la care noi vom construi 12 km, iar partenerii noştri bulgari 3 km”, ne-a declarat primarul Florin Onescu.
Valoarea proiectului privind cooperarea transfrontalieră în administraţia publică Lipniţa-Kaynardja depăşeşte 50.000 de euro, dintre care aproape 85% este valoarea suportată de UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% sunt procentele reprezentate de cofinanţarea româno-bulgară, iar restul reprezintă contribuţia partenerilor (al treilea partener este Asociaţia pentru Cooperare Transfrontalieră Dobrogea Dunăreană). Implementarea proiectului durează un an.