Opinii

Locuitorii din Fântânele au sărbătorit Ziua Comunei

Duminică, 4 iunie, locuitorii comunei constănțene Fântânele au ieșit cu mic, cu mare să serbeze Ziua Comunei. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Fântânele, a adus în fața publicului artiști consacrați, trupe de copii, dar și tradiționalul foc de artificii.
Pe scena amenajată pe stadionul din localitate au urcat, încântând audiența, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu, Cornelia Rednic, Anda Adam, Corina, Mirela Pană, Formația Acropolis, Mircea Cozma Band, precum și grupurile Unison (grup vocal al comunei Fântânele) și Izvorașul Dobrogean (ansamblul folcloric al comunei Fântânele).

”Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita evenimentului Ziua Comunei Fântânele: consiliului local , viceprimarului și personalului primăriei, administratorului și salariaților societății primăriei, celor care și- au sacrificat distracția pentru a sta la grătare , precum și tuturor artiștilor. Mulțumesc în mod deosebit minunaților copii din grupurile artistice Unison și Izvorașul Dobrogean, tuturor locuitorilor comunei Fântânele, precum și tuturor celorlalți cetățeni din alte localități care au fost prezenți la aceasta sărbătoare. Vă așteptam cu drag și la alte evenimente,” le-a transmis tuturor celor prezenți primarul comunei, Gheorghe Popescu.
Localitatea Fâtânele există în evidenţa împărţirii administrative din anul 1920 ca reședință de comună, cu o singură localitate, în plasa Cogealac, judeţul Constanţa. În anul 1956 satul aparţinea comunei Fântânele, raionul Istria (reședința la Baia) în Regiunea Constanţa. Prin Legea nr. 2 din anul 1968, satul Fântânele aparținea de comuna Cogealac, împreună cu satele Cogealac, Gura Dobrogei, Râmnicu de Jos, Râmnicu de Sus şi Tariverde, din judeţul Constanţa. Comuna Fântânele s-a reînființat în anul 2005, având în componență un singur sat care este şi reşedinţa unităţii teritorial-administrative. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top