Fără categorie

Litoralul poate fi „reinventat” prin: investiţii, promovare şi infrastructura asigurată de primării

Paul Foleanu, director Neptun-Olimp SA, consilier local PDL şi posibil candidat la Primăria Mangalia:

„Principala cauză a situaţiei în care se află turismul din sudul litoralului este privatizarea din anii 2000, când, societăţi puternice, precum Neptun-Olimp.SA, al căror acţionar era ministerul de resort, au fost privatizate printr-o metodă ineficientă: au fost împărţite în mai multe microsocietăţi, iar acţiunile ministerului au fost vândute, printr-o licitaţie, la Bucureşti, de către fostul ministru Agathon, către nişte aşa-zişi investitori în turism, care, de fapt, nu au fost decât nişte speculanţi imobiliari. Au cumpărat multe active şi au exploatat hotelurile, fără să investească nimic. Sperau să le vândă, repede, la un preţ mai bun, dar pentru că a venit criza, au intrat într-un blocaj. Oferta turistică în nordul Mangaliei este limitată şi, în general, de proastă calitate, pentru că patronii nu investesc aşa cum ar trebui. Dezavantajele mai sunt reprezentate şi de faptul că sezonul estival este foarte scurt şi se restrânge la o lună şi jumătate maxim. Nu putem intra în concurenţă cu celalalte opţiuni, din Grecia, chiar şi Bulgaria, pentru că nu avem destule baze materiale, adică hoteluri de 4-5 stele, cu tratament balnear etc, care ar putea să atragă turiştii şi în perioadele un pic mai reci, atunci când nu se poate face plajă.”

A consemnat Paul PÂRVU

„Multe din active sunt în paragină. Am înţeles că s-a demarat un fel de renovare a Complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere, de exemplu, dar cred că au rămas fără resurse.
Primarul nu poate să facă altceva decât să ofere infrastructura necesară dezvoltării turismului. Ministerul, la rândul său, nu poate decât să traseze politici şi să se implice financiar în sprijinul primăriilor. Anul trecut şi anul acesta s-au adus cinci milioane de euro pentru portul turistic. Proiectul pe care vrem să-l promovăm, cu doamna ministru Udrea, este realizarea tramei stradale din Neptun şi Olimp, plus asigurarea iluminatului din staţiuni, proiect care se duce undeva la circa 40 milioane de euro! Îl vom prezenta doamnei ministru şi sunt sigur că, măcar parţial, vom obţine un sprijin financiar de la minister. În toamnă, sperăm să demarăm aceste investiţii. Lucrările se vor derula prin Primăria Mangalia, căci aceasta este procedura. Sunt sigur că orice primar responsabil nu ar putea să refuze un astfel de sprijin.”

Dezvăluiri: Se apropie perioada premergătoare campaniei electorale. Veţi candida pentru Primărie? Sunteţi vehiculat ca unul dintre cei care ar putea fi propuşi de PDL, pentru Primăria Mangalia.
Paul Foleanu: Sunt o opţiune a PDL Mangalia. Am realizat un sondaj de opinie, cum au realizat şi celelalte partide în perioada asta preelectorală. Urmează ca în toamnă, undeva în noiembrie, să mai facem un sondaj, ca să vedem trendul posibililor candidaţi, de la noi şi de la celelalte partide. În funcţie de rezultatele acestei cercetări socio-politice, vom lua o hotărâre, undeva prin decembrie-ianuarie. Şi, în momentul respectiv, vom ştii cu certitudine persoana care va lua locul actualului primar, Claudiu Tusac.

DZV: Ce şansă are candidatul PDL, cel care va fi în competiţie electorală?
P.F.: Din cercetările sociologice preliminare, suntem la egalitate cu USL. Candidaţii noştri sunt undeva în zona în care, în mod cert, îl vor înlocui pe actualul primar. Deputatul Zanfir Iorguş stă destul de bine, chiar foarte bine, în sensul că este undeva peste 40% din opţiunile electoratului, eu personal sunt undeva în jurul a 13 procente, în timp ce primarul în funcţie are în jur de 20 de procente. Diferenţele dintre opţiunea cu Zanfir Iorguş şi opţiunea cu mine, ca şi candidat, sunt că la mine, având o notorietate mult mai mică decât a fostului primar, marja nehotărâţilor este undeva la 40%. La Zanfir Iorguş, nehotărâţii sunt mult mai puţini, undeva între 10-12%, ceea ce prefigurează o variantă câştigătoare cu Zanfir Iorguş.

DZV: Cine credeţi că va fi contracandidatul principal şi din ce partid, şi cum veţi reacţiona, în funcţie de persoana care va candida din partea USL?
P.F.: La Mangalia e o situaţie mai specială, în sensul că USL este condus de primarul Tusac. Acesta se comportă cu această alianţă ca şi cum ar fi propriul său… SRL, i-a umilit şi i-a batjocorit pe toţi cei care au fost alături de el, de la PNL. Cel mai clar exemplu este atitudinea pe care a avut-o faţă de ultimul viceprimar PNL, Sorin Andrei, căruia i-a dat nişte atribuţii formale şi l-a ţinut mai mult cu rol decorativ. A operat mai mult, cu el, de imagine. A vrut să arate că, de fapt, la Mangalia, USL există şi funcţionează. Iar proba clară că primarul Tusac se comportă cu această alianţă ca şi cum ar fi propriul SRL este încetarea mandatului lui Viorel Oleniuc, în momentul în care acesta şi-a pierdut calitatea de consilier şi nevalidarea următorului consilier înscris pe listele electorale ale PNL.

DZV: Există, deci, posibilitatea ca, primăvara viitoare, candidatura PDL să fie susţinută de PNL şi PC, în Mangalia?
P.F.: Nu cred că un partid mare cum e PNL, chiar şi PC, nu îşi vor desemna candidatul propriu, cu care să obţină funcţia de primar în Mangalia, şi nu vor încerca să obţină cât mai multe posturi de consilieri.

DZV: Atunci, în cazul în care unul dintre candidaţii celor trei partide, PDL, PNL, PC, va ieşi primar, se va realiza o colaborare în Consiliul Local?
P.F.: Eu cred că o colaborare în Consiliul Local va exista în mod cert, după alegerile locale de la anul, având în vedere atitudinea distructivă pe care primarul Tusac a avut-o, în trei ani şi jumăte, scandalul creat de acesta în cadrul Consiliului Local şi în oraş. Nu cred că cineva îşi mai doreşte să perpetueze această stare de ceartă şi scandal, pentru că, după alegeri, lucrurile se vor linişti. Vom reveni la normal şi oraşul îşi va arăta adevărata lui valoare, pe care a avut-o anterior venirii lui Tusac.

DZV: Câţi consilieri locali credeţi că va avea PDL?
P.F.: Totul este în funcţie de micşorarea numărului de consilieri, dacă va avea loc. Sunt discuţii că se vor reduce de la 19 la 15. Noi, dacă suntem în momentul actual la 28-30% din opţiunea electoratului, probabil o treime din Consiliul Local, sau un pic mai mult, va aparţine PDL-ului.

DZV
: Care e poziţia PDL faţă de separarea nordului Mangaliei, de municipiul Mangalia, şi de crearea unei primării la Neptun?
P.F.: În actualele condiţii, în care se urmăreşte chiar şi comasarea judeţelor, nu cred că este o opţiune viabilă şi nici nu cred că o entitate administrativ-teritorială, la nivelul Neptun-Olimp-Jupiter-Venus, ar avea resursele financiare necesare, care să permită întreţinerea unui spital, a unei şcoli, a unei Poliţii, a unei Primării, plus alte cheltuieli care implică o astfel de entitate.

DZV: Ce îi reproşaţi actualului primar? Ce nu a făcut, în trei ani, şi ce ar trebui să facă până la încheierea mandatului?
P.F.: Primarul nu a făcut nimic, în cei trei ani. Mai mult decât atât, a creat discordie, a făcut presiuni, în sensul că a organizat o campanie de amenzi faţă de agenţii economici. Cel mai elocvent exemplu este Clubul Vision, din cadrul Complexului Cocor. După ce, 2-3 ani, a fost client fidel al acestui club, pentru că domnului primar îi plac cluburile şi petrece o mare parte din timp prin cluburi. Am înţeles că PNL a organizat o petrecere, în clubul Vision. PNL este partid aliat, cel puţin formal, lui Tusac. După petrecere, repercusiunile au fost foarte dure, în sensul că… au trimis controale, au dat amenzi şi au dispus suspendarea activităţii!

DZV: Care a fost motivaţia?
P.F.: Motivaţia a fost politică, că de ce şi-au permis să organizeze o acţiune a unui alt partid decât PSD.

DZV: Cum s-a cheltuit bugetul oraşului, în aceşti trei ani?
P.F.: Bugetul s-a cheltuit după bunul plac al primarului. El, tot timpul, sub pretextul unor aşa-zise negocieri, a dus o politică a celor… 10 voturi. Şi-a format tot timpul o majoritate simplă şi au votat bugetul aşa cum a crezut de cuviinţă primarul. L-au cheltuit la fel, după bunul lor plac. Eu am văzut la el o atitudine de genul acesta, a încercat să mărească veniturile, prin instituiri de noi taxe, prin amenzi, prin tot felul de astfel de artificii. Mărindu-şi astfel veniturile, bineînţeles că şi-a mărit şi plaja cheltuielilor. O cheltuială certă, care s-a făcut în fiecare an, a fost peticirea şoselelor din Mangalia, de către o societate apropiată primarului, ca să nu spun… chiar a lui! E o societate înfiinţată de primar. După ce a ajuns Tusac primar, şi-a cesionat părţile unei firme offshore, cu sediul în America, ai cărei acţionari sunt… necunoscuţi. Această societate, până în 2009, a încasat anual vreo 50 de miliarde. Iar aceste plombări, care au o garanţie de şase luni şi care nu mai pot fi controlate dacă au fost făcute corespunzător sau nu, nu sunt la o calitate acceptabilă. Această politică de a plomba şoselele, dusă de primar, este, bineînţeles, pentru a putea să dreneze o parte din banii din buget către această societate. Dacă vroia să facă ceva, putea să asfalteze cartierele Dobrogea-1 sau Dobrogea-2, care erau lucrări noi şi se putea verifica şi măsura, dar era mai dificil de a drena aceşti bani!

DZV: Portul turistic nu s-a finalizat?
P.F.: Nu s-a finalizat încă, el a fost continuat, în sensul în care această ambientare a lui s-a făcut cu fonduri 100% de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului.

DZV: Cine a realizat lucrarea?
P.F.: Am înţeles că o societate din Bucureşti.

DZV: Are vreo legătură cu primarul Tusac?
P.F.: Nu ştiu. Bănuiesc că toate societăţile care lucrează cu Primăria au o oarecare legătură cu primarul, dar lucrarea a fost ok. A fost finalizată, într-adevăr, cam târziu şi a fost executată cam în timpul sezonului, dar a ieşit un lucru frumos şi e păcat să nu-l apreciem.

DZV: Este adevărat că, practic, la portul turistic, s-au scos dalele care existau înainte şi s-au pus altele în locul lor, sau ce s-a întâmplat?
P.F.: În portul turistic, tot o firmă apropiată primarului, la un moment dat, a obţinut, tot prin nişte căi mai puţin ortodoxe, un teren acolo. Au construit un restaurant şi, în faţa acestuia, a fost turnat beton special, colorat, frumos, bineînţeles din banii bugetului, care… nu erau prevăzuţi în proiectul iniţial de modernizare a portului. Când s-a implementat etapa a treia, a trebuit să fie înlăturat şi refăcut pavajul cu granit.

DZV: Adică s-au cheltuit bani de două ori?
P.F.: S-au cheltuit bani în mod nejustificat, pentru acel pavaj, care a fost făcut pentru a da bine la acel restaurant.

DZV: Care este părerea dumneavoastră în legătură cu taxele locale şi despre felul cum sunt încasate aceste taxe? Aceşti bani revin la contribuabili?
P.F.: Din păcate, agenţii economici şi persoanele fizice se complac şi plătesc taxele pe care primarul le cere. La ora actuală, se află în contencios administrativ hotărârea de încasare a taxelor, pentru că prefectul le-a considerat ilegale. În ciuda acestei situaţii,…  Primăria încasează taxele, prin hotărârea aceea, cetăţenii le plătesc, societăţile la fel, pentru că altfel nu li se eliberează autorizaţiile de funcţionare! Neavând autorizaţii, primesc amenzi sau li se suspendă activitatea. Dacă nu plăteşti birurile lui Tusac, nu poţi să funcţionezi. Aceasta este politica pumnului în gură, a primarului Tusac.

DZV
: Deşi sunt atacate în contencios, se continuă încasarea acestor taxe, ilegal?
P.F.: Da.

DZV: Ce se întâmplă în situaţia în care taxele vor fi declarate ilegale, de către instanţă?
P.F.: În condiţiile în care hotărârea va fi declarată ilegală, probabil că cei care au plătit taxele îşi vor regulariza, cu Primăria, cheltuielile, în anul ce urmează.

DZV: Sunteţi directorul unei societăţi de turism cu capital de stat. Consideraţi că banii colectaţi din taxe s-au întors, în anii precedenţi, la contribuabili?
P.F.: Mare parte din bani se drenează către fel şi fel de proiecte, cu locuinţe „sociale”, locuinţe „ieftine”. Mai nou a apărut un proiect, printr-o societate din Galaţi, Tancrad se numeşte, despre care ştiu că a mai colaborat cu societatea Village Tour. Văd că staţia de asfalt ce a aparţinut Village Tour este asociată cu Tancrad. Am văzut utilaje ce au aparţinut Village Tour şi care acum sunt utilizate de Tancrad. Văd foşti angajaţi Village Tour, care acum au salopete de la… Tancrad. Nu ştiu cum s-au asociat aceste firme şi ce afaceri fac împreună, pentru că nu există transparenţă în administraţia locală, iar nouă, consilierilor, nu ni se spune nimic, ni se prezintă doar nişte cifre.

DZV: Ce este cu societatea Village Tour?
P.F.: Este o societate care a fost înfiinţată de Tusac, pe vremea când nu era primar, şi a obţinut un contract, în 2007, de asfaltări în municipiul Mangalia. În perioada 2007-2008 s-a realizat parţial acest contract, iar prin luna mai 2008 a fost reziliat de către ADPP Mangalia. După ce a devenit primar, s-a făcut o reconciliere, între ADPP şi Village Tour, hotărându-se prelungirea contractului cu doi ani şi plata tuturor facturilor restante, pe care ADPP le refuzase. S-a decis şi continuarea colaborării. Mi s-a părut bizară această conciliere, pentru că pe rolul Tribunalului Constanţa există un litigiu prin care ADPP reclama anumite lucrări şi pe care le refuzase la plată. Imediat după ce Tusac a devenit primar, s-a stabilit plata lucrărilor, chiar şi cu penalităţi!

DZV: Este adevărat că exista un proiect de construire a ANL-urilor, care a fost abandonat de noua administraţie?
P.F.: Există chiar şi un… proces! ANL construieşte locuinţe, pe care apoi le cedează municipiului, iar municipiul le repartizează tinerilor, conform Hotărârii de Guvern. Fosta administraţie a atribuit un teren de 5-6 mii de metri pătraţi, destinat ANL-urilor, iar Tusac, după ce a devenit primar, a avut o primă tentativă de a lua terenul ANL-ului, în noiembrie 2008. Consilierii s-au împotrivit. Apoi a refuzat să încheie procesul de predare-primire, astfel încât ANL să nu poată demara construcţia de locuinţe.

DZV: De ce?
P.F.: Pentru că Tusac venise cu un proiect de construire de locuinţe, ca la Constanţa, şi ANL-ul îi făcea concurenţă. Nici până în prezent, acele locuinţe nu se construiesc. Un singur bloc de locuinţe sociale a fost început, tot de firma Tancrad, dar vom vedea când l-or termina. Şi cum…

DZV: De unde urmau să vină banii pentru aceste locuinţe?
P.F.: Din bugetul local, bineînţeles.

DZV: Păi, oraşul nu pierde?
P.F.: Banii de la buget, cu care putea să se facă altceva. Aceşti bani sunt folosiţi pentru aceste blocuri, care ar fi putut fi făcute, gratuit!, de ANL.

DZV: În legătură cu problema plajelor, care a fost dezbătută intens în aceste zile. Părerea dumneavoastră, ca viitor posibil candidat: în administrarea cui trebuie să revină şi cum ar trebui să se facă concesionarea?
P.F.: Normal, plajele sunt domeniu public de interes naţional şi la ora actuală sunt deţinute de Apele Române, care au încheiat contracte de închiriere cu diverşi operatori. Problema se pune altfel: există proiecte mari de finanţare, iar Comisia Europeană vrea să discute cu un singur administrator. Nu poate să încheie parteneriate cu şapte primării, ei merg pe unul singur, finanţează lucrări de reabilitare şi de refacere a plajelor. Odată demarate aceste proiecte, condiţia e ca administratorul să nu se schimbe timp de 10 ani. Şi ar fi o problemă să se schimbe acum administratorul. Într-adevăr, cei care deţin structuri de cazare ar trebui să încheie contracte cu operatorii de plaje, astfel încât şezlongurile să fie asigurate turiştilor. Ca director al Neptun-Olimp SA am preferat să acord fiecărui hotelier, care mi-a cerut o plajă, o porţiune şi am încheiat astfel de parteneriate, vreo 4-5.

DZV: În încheiere, doriţi să adăugaţi ceva?
P.F.: Eu vreau să asigur cetăţenii din Mangalia că această situaţie dificilă, prin care trece oraşul, se va încheia odată cu alegerile din 2012, că Mangalia va redeveni acel oraş cu care ne mândream în urmă cu câţiva ani, că toate valorile ce au fost promovate în trecut vor redeveni actuale, iar schimbările în rău, produse de actuala administraţie locală, vor fi complet eradicate şi vom readuce liniştea în oraş.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top